Producătorul suedez de rulmenţi SKF a anunţat marţi că fabrica sa din Luţk, în regiunea Volîn, din nord-vestul Ucrainei, a fost lovită de o rachetă la sfârşitul zilei de luni, iar trei angajaţi au fost ucişi, relatează Reuters.
"Noaptea trecută a avut loc un atac asupra oraşului Luţk din Ucraina, iar fabrica noastră a fost lovită în acest atac", a declarat purtătorul de cuvânt Carl Bjernstam.
"Suntem foarte trişti să confirmăm că trei dintre colegii noştri au fost ucişi", a spus el.




























