Trei membri ai personalului medical din Rusia - două femei şi un bărbat - au sărit pe fereastră, în perioada 24 aprilie-2 mai, femeile au murit, bărbatul s-a rănit grav, iar numeroase probe arată că s-au aflat toţi în un conflict cu conducerea spitalului la care lucrau, scrie cotidianul brtianic The Independent într-o anchetă jurnalistică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest punct comun al criticilor faţă de gestionarea epidemiei covid-19 în Rusia alimentează zvonuri cu privire la asasinarea lor de către un ucigaş plătit, însă cei trei au vrut cel mai probabil să se sinucidă, conchide în urma acestei anchete jurnalistice Olivier Carroll, corespondentul The Independent în Rusia.

Rusia a devenit săptămâna aceasta a cincea cea mai afectată ţară de covid-19 în lume şi nimic nu pare să indice o îmbunătăţire a situaţiei.

Unele publicaţii au abordat pista unui asasin plătit de către Guvern în această tragedie, însă The Indepenent conchide, în urma anchetei sale, că este vorba despre faptul că membrii personalului medical lucrau sub presiune, fără protecţie şi împinşi la maximum de conducere.

În Franţa, Bernard Gonzalez, un medic de la Clubul de Fotbal din Reims, s-a sinucis la începutul lui aprilie. El a lăsat un bilet în care şi-a pus gestul pe seama contaminării sale cu noul coronavirus.

În Rusia, însă, este vorba despre un ”amestec de vină, tăcere, un sentiment de a fi un şap ispăşitor care pare că a exacerbat stresul şi presunea femeilor şi bărbaţilor care muncesc în timpul acestei pandemii”, potrivit publicaţiei britanice.

ECHIPAMENT ŞI ORGANIZARE

Nataila Lebedeva, în vârstă de 48 de ani, s-a aruncat de la o fereastră de la etajul şase al unui spital din Moscova la 24 aprilie, după ce a fost tratată de covid-19.

O lucrătoare pe ambulanţă, ea transfera pacienţi, slab protejată, şi şi-a dat seama că făcea parte dintr-un lanţ de contaminare care a infectat 48 de oameni înainte să fie internată.

Conducerea spitalului a acuzat-o de faptul că a participat la răspândirea virusului.

Elena Nepomniaşaia, în vârstă de 47 de ani, s-a aruncat pe fereastră a doua zi.

Medic şi şefă a unei secţii medicale într-un spital de veterani din Krasnoiarsk, în Siberia, ea considera că spitalul nu este pregătit să primească o cotă de pacienţi impusă de către Guvern, din cauza lipsei de material - un singur ”ventilator” şi o lipsă de echipament de protecţie.

Colegi de-ai ei au declarat pentru ziarul brtianic că medicul, suspus unor presiuni din partea Direcţiei regionale a Sănătăţii, şi-a pus capăt zilelor.

Incidentul din următoarea săptămână pare mai puţin clar.

Medicul la ambulanţă Aleksandr Şulepov, în vârstă de 37 de ani, ar fi sărit de la primul etaj şi este în viaţă.

Şi în acest caz se evocă un conflict cu conducerea spitalului din cauza covid-19.

Cu câteva zile mai înainte, Şulepov s-a filmat împreună cu un coleg plângându-se de lipsa materialului medical, iar poliţia l-a somat pe colegul său să şteargă înregistrarea video.

Un cardiolog de la un spital din Moscova, Aleksei Erlikh, a declarat pentru The Independent că ”sistemul nu este făcut ca oamenii să poată munci normal şi onest, iar acest lucru a cauzat incidentele”.

El ţine, împreună cu alţi medici, o listă cu numele membrilor personalului medical morţi din cauza epidemiei. Pe listă se aflau 113 nume.

”Pe de o parte ai lipsa de echipamente, iar pe de alta lipsa de expertiză şi de organizare (...). Adaugă tăcerea care apasă în provinciile îndepărtate ale Moscovei şi ai de ce să stârneşti o furtună”, spune cardiologul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.