România a majorat sumele investite în Educaţie, însă acestea se menţin la un nivel considerabil sub media statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), fie că este vorba despre fonduri publice sau private. Sumele alocate din fonduri publice pentru educaţia unui copil variază, în funcţie de ciclul şcolar, iar la toate nivelurile de educaţie, banii alocaţi unui elev din România sunt la mai puţin de jumătate comparativ cu media din ţările Organizaţiei, arată date oficiale ale OCDE. Spre exemplu, educaţia unui copil de şcoală primară costa, în România, în anul 2023, costa 3.783 de dolari în 2023 în România şi 12.893 de dolari în medie la nivelul OCDE. În învăţământul gimnazial, acestea au fost de 8.658 de dolari în România, în timp ce media OCDE este de 14.291 de dolari.
Cea mai mare parte a investiţiilor în Educaţie în ţările OCDE provine din surse publice. Raportul ”OCDE Education at a Glance 2026 - EaG 2026” arată că, în medie, la nivelul OCDE, cheltuielile publice pentru educaţie, calculate pe baza fondurilor alocate instituţiilor de învăţământ, au reprezentat 4% din PIB în 2023, în timp ce cheltuielile private au reprezentat 0,6%. În România, cheltuielile publice au fost de 2,4% din PIB în 2023, iar cele private de 0,2%.
Potrivit documentului, din 2015 până în 2023, media cheltuielilor publice pentru educaţie, atât în interiorul, cât şi în afara instituţiilor de învăţământ a scăzut uşor, de la 4,4% din PIB în 2015 la 4,2% în 2023.
”În aceeaşi perioadă, în România, acestea au crescut de la 2,4% la 2,6%, contrazicând astfel tendinţa de scădere a cheltuielilor publice pentru educaţie ca pondere în PIB”, arată raportul.

Diferenţele privind alocarea fondurilor se regăsesc şi în calculele legate de bugetul cheltuit pentru educaţia fiecărui elev. Sunt situaţii în care în România cheltulielile pentru şcolarizarea unui copil sunt mai puţin de jumătate din media OCDE.
Raportul Organziaţiei arată că în ţările supuse analizei cheltuielile publice per elev/student variază de zece ori, de la 3.398 de dolari la 32.832 de dolari.
”În domeniul educaţiei timpurii, cheltuielile publice per copil au crescut semnificativ între 2015 şi 2023 în multe ţări OCDE. Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în România, unde cheltuielile per copil cu vârsta cuprinsă între 3 şi 5 ani au fost de 4.766 USD în 2023, comparativ cu 3.295 USD în 2015. Prin comparaţie, media cheltuielilor în OCDE a fost de 10.331 USD în 2023 şi de 8.201 USD în 2015. Cheltuielile publice pentru educaţie tind să crească odată cu nivelul de învăţământ. În învăţământul primar, cheltuielile per elev au fost de 3.783 USD în 2023 în România şi de 12.893 USD în medie la nivelul OCDE. În învăţământul gimnazial, acestea au fost de 8.658 USD în România şi de 14.291 USD în medie la nivelul OCDE”, arată raportul.
Documentul precizează că în România, 86% din cheltuielile curente ale instituţiilor de învăţământ primar sunt alocate remunerării personalului, comparativ cu o medie de 79% în ţările OCDE, restul fiind destinat altor cheltuieli curente
”În medie, la nivelul OCDE, cheltuielile publice per student sunt cele mai ridicate pentru ciclurile de licenţă şi nivelurile superioare acestuia, deşi acestea reprezintă nivelurile la care cheltuielile publice constituie cea mai mică pondere din totalul cheltuielilor. România se numără printre ţările în care cheltuielile publice reprezintă o pondere mai mare din totalul cheltuielilor comparativ cu media OCDE. Cheltuielile publice per student au fost de 11 042 USD în 2023, reprezentând 83% din totalul cheltuielilor pentru ciclurile de licenţă şi nivelurile superioare acestuia. Prin comparaţie, media cheltuielilor publice per student în cadrul OCDE a fost de 16 405 USD, reprezentând 68% din totalul cheltuielilor”, subliniază raportul ”OCDE Education at a Glance 2026 - EaG 2026”, făcut public marţi.




























