În total 72 de persoane au fost arestate în noaptea de luni spre marţi în Franţa, dintre care 24 în regiunea pariziană, a anunţat Ministerul francez de Interne, marţi, la o săptămână de la uciderea lui Nahel, la vârsta de 17 ani, de către un poliţist, la Nanterre, în timpul unui control rutier, o omucidere care a condus la o ”explozie” a revoltelor urbane în întreaga ţară, marcând o scădere a arestărilor şi degradărilor, faţă de cele 1.311 persoane arestate în ţară în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie.
Bilanţul se află în scădere şi în privinţa incendiilor - ale căror imagini spectaculoase au inundat reţelele de socializare în ultimele zile.
În total 202 incendii au fost înregistrate pe domeniul public în noaptea de luni spre marţi - faţă de 4.507 în noaptea de 29 spre 30 iunie.
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
De asemenea, 159 de vehicule şi 24 de clădiri au fost incendiate în noaptea de luni spre marţi.
În total, aproape 45.000 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi noaptea, pentru a menţine ordinea în Hexagon - un dispozitiv care a rămas neschimbat de la 30 iunie.
Niciun membru al forţelor de ordine nu a fost rănit în noaptea de luni spre marţi - o premieră de la începutul acestor violenţe urbane, la 27 iunie.
În total, în decurs de o săptămână, potrivit ministerului, 3.486 de persoane au fost arestate - dintre care 1.366 în regiunea pariziană.
În această perioadă, 5.892 de vehicule au fost incendiate, 1.105 de clădiri au fost incendiate, iar aproximativ 808 poliţişti şi jandarmi au fost răniţi, potrivit ministerului.
MACRON VREA SĂ SANCŢIONEZE FINANCIAR FAMILII
Preşedintele francez Emmanuel Macron a examniat o sancţionare ”financiară” a familiilor, la o reuniune cu forţe de ordine, luni, la Paris, faţă de care şi-a exprimat ”susţinerea”, după o aproape săptămână de revolte, care au condus la mobilizarea unor mijloace importante în cadrul poliţiei şi jandarmeriei, scrie marţi Le Parisien, relatează AFP.
”Ar trebui ca, la prima infracţiune, să sancţionăm financiar şi uşor familiile”, a declarat şeful statului în cadrul acestei întâlniri cu şase membri ai Brigăzii Anticriminalitate (BAC), într-o berărie, în nordul Parisului, potrivit cotidianului.
”Un fel de tarif minim de la prima prostie”, a precizat Macron, a cărui întâlnire nu a fost anunţată în avans de către preşedinţia franceză.
”ALERTĂ MAXIMĂ”
În pofida unui calm relativ care a marcat ultimele nopţi, Macron a dat asigurări că nu consideră că ”a trecut. Vom vedea ce se va întâmpla la 13 şi 14 iulie (de Ziua naţională a Franţei) şi în lunile viitoare”, a declarat el.
Macron le-a cerut forţelor de ordine ”să rămână în alertă maximă”.
După aceste discuţii cu poliţişti, şeful statului s-a dus, împreună cu ministrul său de Interne, Gérald Darmanin, la cazarma Bessières, în arondismentul al XVII-lea al Parisului, în care se află trupele BAC de noapte şi companii departamentale de intervenţie.
El a discutat cu membri ai forţelor de poliţie şi Jandarmeriei, Companiilor republicane de Securitate (CRS), membri ai Brigăzii de Căutare şi Intervenţie (BRI) şi pompieri, potrivit anturajului său.
”El a ţinut să fie prezent alături de ei”, pentru a le ”mulţumi pentru mobilizare în ultimele zile şi a-i asigura de susţinerea sa”, potrivit aceloraşi surse.
După miezul nopţii, Macron a vizitat Prefectura de Poliţie a Parisului, în vederea unor noi discuţii, a anunţat după aceea Palatul Élysée.
Aceasta este prima ieşire pe teren a şefului statului după uciderea lui Nahel, la vârsta de 17 ani, de către un poliţist, la Nanterre, la un control rutier, şi de la violenţele urbane care au urmat, timp de mai multe nopţi.
Emmanuel Macron a fost nevoit să-şi amâne sine die o vizită de stat în Germania, unde ar fi urmat să se afle începând de luni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.