Prim-ministrul britanic, Theresa May, a susţinut sâmbătăcă intervenţia militară din Siria a fost un succes şi că atacurile au fost „corecte şi legale”, conform The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

May a declarat: „Istoria ne învaţă că atunci când regulile şi standardele globale care ne menţin în siguranţă sunt ameninţate trebuie să luăm atitudine şi să le apărăm. Asta am făcut mereu şi vom continua să facem. Folosirea recentă a unei neurotoxine în Marea Britanie face parte din nerespectarea acestor norme. Atacurile vor transmite un semnal clar oricui crede că poate folosi arme chimice şi să fie imun la consecinţe”.

May a afirmat că guvernul britanic a încercat să abordeze Siria prin canale diplomatice, dar fără succes.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Ea susţine că acţiunile militare vor preveni mai multă suferinţă. „Nu a fost vorba despre o schimbare a regimului. A fost un atac orientat şi eficient cu limite clare”, a precizat May.

„Atacurile de noaptea trecută ale SUA, Regatului Unit şi Franţei sunt mult mai vaste decât atacurile coordonate de SUA acum un an şi au ca scop un efect mai mare asupra capacităţilor regimului de a folosi arme chimice. Marea Britanie nu va tolera folosirea unor astfel de arme”, a adăugat May.

Întrebată de ce nu a aşteptat aprobarea Parlamentului, May a răspuns: „Cred că aceste acţiuni erau necesare, era lucrul corect de făcut. Am colaborat cu aliaţii şi partenerii noştri pentru a face o evaluare completă asupra a ce s-a întâmplat la sol şi apoi am luat în considerare ce măsuri ar fi necesare. Una dintre cele mai grele decizii pe care le poate lua un prim-ministru este să trimită trupele noastre la luptă. Le suntem datori să le asigurăm siguranţa şi securitatea”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.