Jihadiştii care au comis atentatele de la Bruxelles planificau atacuri în timpul Campionatului European de Fotbal din 2016, găzduit de Franţa în această vară, au declarat surse apropiate anchetei citate de cotidianul The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Potrivit informaţiilor noastre, Mohamed Abrini a explicat că intenţia iniţială a acestei grupări teroriste franco-belgiene a fost să acţioneze în timpul Campionatului European de Fotbal", scrie Liberation citat de cotidianul britanic.

"Nu este o noutate să aflăm că teroriştii sperau să atace în timpul Euro. Forţele de securitate examinează întotdeauna scenarii privind posibile atacuri, pentru a şti cum să răspundă", a spus, în replică, un poliţist.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Turneul final al Campionatului European de fotbal se va desfăşura între 10 iunie şi 10 iulie, în 10 oraşe din Franţa. România face parte din Grupa A şi va juca meciul de deschidere cu ţara gazdă, la 10 iunie, la Saint Denis (Stade de France). Apoi, tricolorii vor evolua cu Elveţia, la 15 iunie, la Paris (Stadionul Parc des Princes) şi cu Albania, la 19 iunie, la Lyon.

Duminică, Parchetul Belgiei a anunţat că jihadiştii care au plănuit atentatele asupra Bruxelles-ului voiau iniţial să comită un nou atentat terorist în metropa franceză, însă raidurile antiteroriste conduse de autorităţile belgiene, în timpul cărora au fost arestaţi suspecţi-cheie, printre care Mohamed Abrini, i-au determinat să abandoneze planurile din Paris pentru un atentat mai aproape de casă.

Cu doar patru zile înainte de atentatele teroriste care au lovit metropola belgiană, forţele de intervenţie belgiene şi franceze l-au capturat pe Salah Abdeslam în cartierul Molenbeek, la doar câteva blocuri de locul unde s-a născut şi a trăit.

Abdeslam este singurul jihadist în viaţă care a luat parte la executarea atentatelor din Paris, însă a fugit înainte de a se detona în aer în apropiere de stadionul Strade de France. El a fost suprins înainte de atentate în prezenţa lui Mohamed Abrini, care a mărturisit că a fost teroristul cu pălărie şi jachetă albă ce i-a însoţit pe cei doi atacatori sinucigaşi, Najim Laachraoui şi Ibrahim el Bakraoui, la aeroportul Zaventem.

Abrini a fost pus sub acuzare pentru implicarea într-o organizaţie teroristă şi pentru comiterea de crime în numele terorii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.