Televiziunea de stat din Iran a difuzat, sâmbătă, imagini cu presupusa confesiune a luptătorului Navid Afkari, condamnat la moarte pentru uciderea unui agent de pază în timpul protestelor antiguvernamentale din 2018, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cazul lui Afkari a atras numeroase reacţii din partea iranienilor şi a grupurilor de apărare a drepturilor omului. Chiar şi preşedintele american Donald Trump a îndemnat, joi, Iranul să nu îl execute pe bărbatul în vârstă de 27 de ani.

Curtea Supremă Iraniană a menţinut două pedepse cu moartea în cazul lui Afkari, condamnat pentru înjunghierea mortală a agentului de pază şi pentru alte fapte.

În imaginile prezentate de televiziune apare ceea ce pare să fie confesiunea scrisă a lui Afkari, însă el a afirmat în imagini care au circulat în social media că a fost forţat să semneze documentele, fiind torturat.

“Am lovit de două ori, o dată şi apoi încă o dată”, a fost arătat Afkari spunând şi făcând un gest de înjunghiere în timpul unei reconstituiri a uciderii lui Hassan Turkman, agentul de pază al unei companii producătoare de apă.

Avocatul lui Afkari a afirmat că nu există dovezi clare ale vinovăţiei clientului său.

“Nu există vreo imagine cu momentul crimei”, a notat Hassan Younesi pe Twitter.

Televiziunea de stat iraniană difuzează deseori presupuse confesiuni ale suspecţilor în cazurile politice.

Federaţia Internaţională pentru Drepturile Omului şi Justice for Iran, care are sediul la Londra, au notat, într-un raport prezentat în iunie, că televiziunea iraniană a difuzat peste 355 de confesiuni obţinute prin tortură în ultimul deceniu. Oficialii iranieni resping acuzaţiile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.