Talibanii au ordonat sâmbătă organizaţiilor nonguvernamentale (ONG) să nu mai lucreze cu femei - pentru că ele nu respectă un cod vestimentar adecvat -, un anunţ care intervine la patru zile după interzicerea accesului femeilor şi fetelor la studii superioare din acelaşi motiv, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”S-au depus plângeri grave despre nerespectarea hijabului islamic şi a altor reguli referitoare la munca femeilor în organizaţii naţionale şi internţaionale”, anunţă într-o scrisoare, pe care AFP scrie că a obţinut-o, ministerul însărcinat cu aprobarea licenţelor ONG-urilor care operează în Afganistan.

”În cazul neglijării directivei (...), licenţa organizaţiei care a fost emisă de cătrre minister va fi anulată”, se arată în această scrisoare adresată ONG-urilor naţionale şi internţaionale.

Două ONG-uri internţaionale cu care AFP scrie că a discutat au confirmat că au primit acest comunicat ministerial.

”Ne suspendăm toate activităţile începând de duminică”, declară AFP, sub protecţia anonimatului, un oficial de rang înalt al unei organizaţii internţaionale implicate în acţiunea umanitară, în mai multe regiuni izolate din Afganistan.

Acest anunţ intervine la doar patru zile după ce Guvernul taliban a decis să le interzică femeilor afgane să urmeze cursuri în universităţi publice şi private afgane, pe o perioadă nedeterminată.

Ministrul Învăţământului Superior Neda Mohammad Nadeem a anunţat, la două zile după acest anunţ, că a luat această decizie deoarece ”studentele care se duc la universitate (...) nu respectă instrucţiunile cu privire la hijab”.

”Hijabul este obligatoriu în islam”, a subliniat el, referindu-se la obligarea femilor afgane de a-şi acoperi faţa şi corpul - în întregime.

În opinia sa, fetele care studiază într-o provincie care se află departe de domiciliul lor ”nu călătoreau nici însoţite de către un «mahram», un însoţitor masculin adult”.

Această nouă atingere adusă drepturilor femeilor a constituit un şoc pentru numeroase femei afgane, excluse deja din şcolile secundare, şi a provocat condamnări internaţionale.

În pofida promisiunii de a fi mai supli, talibanii au revenit la interpretarea ultra-rigoristă a islamului, care le-a marcat primul regim (1996-2001).

De 16 luni de zile, măsuri împotriva libertăţilor s-au multiplicat mai ales împotriva femeilor - care au fost scoase treptat din viaţa publică şi excluse din colegii şi licee.

Talibanii s-au răzgândit în ultimul moment, la 23 martie, şi au închis şcolile secundare cu doar câteva ore înainte să le redeschidă, aşa cum anunţau de mult timp.

Diverşi membri ai puterii au declarat că nu există suficiente cadre sau bani, dar şi că şcolile vor fi redeschise imediat după elaborarea unui program de învăţământ islamic.

În afară de privarea de studii, femeile nu au acces în cea mai mare parte a locurilor de muncă din sectorul public şi sunt plătite mizarbil pentru a rămâne acasă.

Ele nu au dreptul să călătorească fără să fie însoţite de către o rudă bărbat şi sunt obligate să se acopere cu o burqa sau un hijab atunci când ies din locuinţă.

În noiembrie, talibanii le-au interzis să intre în parcuri, grădini, săli de sport şi băi publice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.