Un cotidian popular rus a publicat joi ceea ce prezintă drept un mesaj vocal al fostului agent dublu Serghei Skripal care, în cazul în care se dovedeşte autentică, va constitui prima probă de viaţă a fostului spion, de la otrăvirea sa anul trecut în Anglia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tabloidul Moskovski Komsomoleţ a publicat pe site acest mesaj vocal de 30 de secunde, dând asigurări că a fost lăsat de către Serghei Skripal nepoatei sale Viktoria, cu reşedinţa în Rusia.

Potrivit cotidianului, Serghei Skripal a sunat-o pe nepoata, la 9 mai, cu ocazia marcării vitoriei împotriva naziştilor în al Doilea Război Mondial.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Totul îmi merge bine. În fine, nouă, Iulecicăi”, diminutivul fiicei sale Iulia, de asemena otrăvită, spune el într-un mesaj care pare lăsat într-o căsuţă vocală. ”Aş vrea să ştiu ce mai faceţi”, adaugă fostul spion, în vârstă de 67 de ani.

Contactate de AFP, aurtorităţile britanice nu au comentat joi după-amiaza publicarea mesajului.

Potrivit Moskovski Komsomoleţ, este a doua oară când Seghei Skripal o sună pe nepoata sa, Viktoria, care locuieşte la Iaroslavl, la nord-est de Moscova.

Prima oară, potrivit ziarului, el a sunat la câteva zile după ce soţul Viktoriei Skripal a fost lovit pe stradă de către un bărbat care l-a insultat pentru că are legărturi cu dublul agent.

Serghei Skripal - un fost colonel din cadrul serviciilor militare ruse de informaţii (GRU), condamnat după ce a fost găsit vinovat de spionaj în favoarea Regatului Unit, iar apoi a făcut parte dintr-un schimb de agenţi dubli - a fost găsit pe o bancă publică, la 4 martie 2018, la Salisbury, în sudul Marii Britanii.

El nu s-a exprimat în mod public de atunci.

Regatul Unit acuză Rusia că se află în spatele otrăvirii lui Serghei Skripal cu un puternic agent neurotoxic de concepţie sovietică - noviciok -, ca represalii faţă de colaborarea sa cu serviciile britanice de informaţii extrene (MI6).

Londra a acuzat GRU, însă Moscova, care denunţă ”acuzaţii inadmisibile”, dezminte ferm implicarea în acest caz, care a provocat o profundă criză diplomatică între cele două ţări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.