O ambarcaţiune cu 430 de migranţi la bord - care au lansat un semnal SOS, pe mare, în noaptea de luni spre marţi - a acostat în portul Paleochora, în sud-vestul Insulei greceşti Creta, anunţă marţi Paza de Coastă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit postului public ERT, 430 de persoane se află la bordul acestui vapor, care a fost tractat de un vapor de pescuit până în portul Paleochora.

”Aproximativ ”400-500 de persoane se află la bord, potrivit propriilor lor declaraţii”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Pazei de Coastă elene.

Niciun indiciu nu a fost oferit despre naţionalitatea acestor persoane.

În imagini difuzate de postul ERT apar în principal bărbaţi, pe puntea unui vapor, vizibil vechi şi ruginit.

Paza de Coastă a fost alertată în nopatea de luni spre marţi de un apel SOS, imediat după miezul nopţii, în timp ce suflau rafale violente de vânt în această zonă situată în su-d-estul extrem al Cretei, cea mai mare insulă din Grecia.

Două cargouri, un petrolier şi două vapoare e pescuit italiene se aflau în zonă, cu scopul de a oferi asistenţă.

În urma unei consolidări a patrulelor Pazei de Coastă greceşti şi Agenţiei europene de supraveghere a frontierelor FRONTEX în estul Mării Egee, trecătorii de migranţi folosesc de-acum o rută mai lungă şi mai periculoasă, în sudul Cretei, pentru a intra în Uniunea Europeană (UE).

În total ”48% din flucul din Turcia se duce direct în Italia”, declara săptămâna trecută, la postul privat Skai TV, ministrul grec al Migraţiei, Notis Mitarachi.

Dramele umane se multiplică din cauza riscurilor pe care şi le asumă migranţii, care urcă în ambarcaţiuni improvizate, pe o mare agitată şi chiar dezlănţuită toamna şi iarna.

La 11 octombrie, cel puţin 30 de persoane au murit în două naufragii, în largul Insuelor Lesbos şi Kythira.

În naufragiul de la Kythira, soldat cu cel puţin opt morţi, zeci de supravieţuitori, provenind în principal din Irak, Iran şi Afganistan, care au eşuat la poalele unei faleze, au fost salvaţi cu ajutorul unui troliu.

La începutul lui noiembrie, peste 21 de persoane au murit, iar alte zeci au fost date dispărute în două naufragii simultane, în largul Insulelor Samos şi Evia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.