Peste 200 de persoane au fost arestate marţi în Turcia, în cadrul unei anchete cu privire la transferuri ilicite de bani în conturi din Statele Unite aparţinând în cea mai mare parte unor iranieni, potrivit presei oficiale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În total 417 mandate de arestare au fost emise de justiţia turcă, iar 216 persoane au fost deja arestate în 40 de provincii, potrivit agenţiei turce de stat Anadolu.

Persoanele vizate de aceste mandate de arestare sunt suspectate că au transferat, de la începutul anului, echivalentul a peste 400 de milioane de dolari către aproximativ 28.000 de conturi bancare, în Statele Unite, aparţinând cea mai mare parte unor iranieni care locuiesc acolo, a precizat agenţia.

Ele sunt suspectate că au obţinut câştiguri importante, percepând ”comisioane” asupra acestor transferuri, efectuate în agenţii bancare sau la bancomate.

Ele sunt acuzate că au ”adus atingere securităţii financiare şi economice” a Turciei şi au încălcat legislaţia cu privire la ”lupta împotriva spălării de bani” şi ”lupta împotriva finanţării terorismului”.

Transferurile suspecte au fost efectuate într-o perioadă în care lira turcă a înregistrat o scădere constantă faţă de dolar, culminând cu o prăbuşire spectaculoasă în august, pe fondul unei infllaţii puternice şi unei crize diplomatice cu Statele Unite.

În mai, Mehmet Hakan Atilla, fostul adjunct al directorului general al Băncii publice turce Halkban, a fost condamnat de un tribunal american la 32 de ani de detenţie, după ce a fost găsit vinovat de ocolirea sancţiunilor americane impuse Iranului.

El a făcut apel, iar Ankara a protestat ferm faţă de condamnarea sa.

O amendă colosală a fost de asemenea aplicată Halkbank, o perspectivă care îngrijorează puterea turcă.

Un om de afaceri turco-iranian, Reza Zarrab, se află în centrul acestui scandal exploziv. În cursul procesului, el l-a implicat pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi miniştri din cadrul Guvernului turc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.