Rusia va expulza un număr nespecificat de diplomaţi maghiari ca măsură de reciprocitate, a declarat joi Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, după ce Budapesta a expulzat luna trecută 10 diplomaţi ruşi, relatează Reuters.
"Ca măsură de reciprocitate, un grup de membri ai personalului Ambasadei Ungariei la Moscova şi ai Consulatelor Generale ale Ungariei din Sankt Petersburg şi din Kazan trebuie să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse în termen de două săptămâni", a declarat ministerul.
Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei a declarat într-un comunicat că ia act de decizia Rusiei, adăugând: "Ungaria nu este interesată de o escaladare a tensiunilor diplomatice".
Ungaria i-a acuzat pe diplomaţii ruşi pe care i-a expulzat că au acţionat în moduri incompatibile cu statutul lor - formulare folosită adesea ca eufemism pentru spionaj.
Măsura a reprezentat un semnal clar că era pro-rusă a fostului prim-ministru Viktor Orban s-a încheiat. Orban, care a pierdut puterea în aprilie după 16 ani la conducere, a menţinut legături strânse cu preşedintele rus Vladimir Putin chiar şi după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, continuând să cumpere petrol şi gaze ruseşti în ciuda sancţiunilor Uniunii Europene.
Noul prim-ministru Peter Magyar şi guvernul său de centru-dreapta au afirmat în repetate rânduri că principalele alianţe ale Ungariei sunt Uniunea Europeană şi NATO şi că guvernul său îşi propune să refacă încrederea erodată sub guvernarea lui Orbán.




























