„Sunt mai tânăr. Lui nu-i mai rămâne mult timp”: Zelenski îşi compară vârsta cu cea a lui Putin

„Sunt mai tânăr. Lui nu-i mai rămâne mult timp”: Zelenski îşi compară vârsta cu cea a lui Putin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-o discuţie cu POLITICO, în marja Conferinţei de securitate de la Munchen, că omologul său rus Vladimir Putin se află „într-o poziţie dificilă”, din cauza temerilor pe care le are, legate inclusiv de vârstă, relatează Le Figaro.

„Nu mai are mult timp”, a declarat vineri Volodimir Zelenski, făcând referire la vârsta lui Vladimir Putin, care a împlinit 73 de ani pe 7 octombrie anul trecut.

De câţiva ani, speculaţiile privind starea fizică a Kremlinului se înmulţesc în mass-media şi pe reţelele sociale: cancer, Parkinson sau alte boli grave... Presupunerile sunt numeroase, dar informaţiile verificate sunt inexistente.

„Cred că şi Putin se află într-o poziţie dificilă. Eu pot să vă vorbesc şi să vă strâng mâna, nu mi-e frică şi vreau să schimb lucrurile”, a declarat Volodimir Zelenski, referindu-se la refuzul liderului rus de a acorda interviuri presei occidentale.

„Deci sunt un om liber şi sunt mai tânăr decât Putin”, a adăugat el, stârnind râsete în audienţă.

Preşedintele ucrainean, în vârstă de 48 de ani, a continuat apoi pe un ton mai serios, dar cu o notă de ironie: „Nu, nu, credeţi-mă, este important. Nu mai are mult timp, ştiţi. Slavă Domnului, nu mai are mult timp”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră