Subsecretarul american însărcinat cu Politica Apărării, Elbridge Colby, atribuie, în audieri în Senat, uciderea lui Khamenei unor ”operaţiuni israeliene” şi reiterează că obiectivul ”primar” al SUA este să restrângă capacităţile militare ale Iranului

Subsecretarul american însărcinat cu Politica Apărării, Elbridge Colby, atribuie, în audieri în Senat, uciderea lui Khamenei unor ”operaţiuni israeliene” şi reiterează că obiectivul ”primar” al SUA este să restrângă capacităţile militare ale Iranului

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul însărcinat cu Politica Apărării, Elbridge Colby, a atribuit uciderea liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, unor ”operaţiuni israeliene” şi a reiterat că obiectivul ”primar” al Statelor Unite este să restrângă capacităţile militare ale Iranului, relatează AFP.

Elbridge Colby a făcut aceste declaraţii într-o audiere la Capitoliu, la Washington, marţi, în Comisia Forţelor Armate a Senatului.

Potrivit acestui oficial, numit de către Donald Trump, operaţiunile americane în Iran se concentrează asupra ”capacităţii Republicii islamice de a proiecta o putere militară” împotriva Statelor Unite - şi anume împotriva bazeolor americane în Orientul Mijlociu -, dar şi împotriva aliaţilor Americii în regiune ”şi dincolo” de aceasta.

Aceste capacităţi se rezumă ”în principal la forţe de rachete” ale Iranului care, susţine el, ”au crescut în mod important şi reprezentau o amennţare”.

Marina iraniană a fost de asemenea vizată, a declarat el.

”ACESTEA SUNT OPERAŢIUNI ISRAELIENE”

Senatorul Jack Reed, principalul membru democrat al Comisiei Forţelor Armate din cadrul Senatului american, l-a întrebat de ce ”primul obiectiv al acestei campanii a fost atacarea şi uciderea (liderului suprem iranian, ayatollahul Ali) Khamenei şi liderilor-cheie ai regimului”, în prima zi a conflictului, sâmbătă.

”Acestea sunt operaţiuni israeliene”, i-a răspuns Elbridge Colby.

Donald Trump a sugerat sâmbătă că Statele Unite nu vizează o schimbare de regim în Iran.

Însă preşedintele republican le-a cerut iranienilor să se ridice împotriva regimului în revolte, în urma uciderii lui Ali Khamenei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră