Statele Unite au anunţat că urmează să impună noi sancţiuni Rusiei marţi, după o primă reacţie prudentă faţă de ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin de desfăşurare a unor trupe ruse în cele două zone separatiste don Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preconizăm să anunţăm noi sancţiuni împotriva Rusiei mâine (marţi), ca răspuns la deciziile şi acţiunile Moscovei de azi. Ne coordonăm cu aliaţii şi partenerii noştri în acest anunţ”, a declarat luni AFP un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Statele Unite au dezvăluit luni primele sancţiuni - limitate -, după recunoaşterea de către Moscova a independenţei regiunilor separatiste din Ucraina şi a trimiterea unor forţe ruse ”de menţinerea păcii” în aceste teritorii..

Preşedintele american Joe Biden a emis un decret care interzice orice investiţie, schimb comercial sau finanţare de către americani, destinate, provenind sau în regiunile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, situate în sud-estul Ucrainei.

Joe Biden l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la aceste măsuri şi a reafirmat ”angajamentul Statelor Unite” faţă de respectarea ”integrităţii teritoriale a Ucrainei”, a anunţat Casa Albă.

Însă un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei americane a părut să semene îndoiala cu privire la fermitatea Statelor Unite cuprivire la momentul în care trupe ruse pătrund în aceste teritorii, aşa cum le-a ordonat Putin.

”Vom observa foarte îndeaproape ce fac în orele şi zilele următoare. Iar răspunsul nostru va corespunde acţiunilor lor”, a declarat el, amintind că forţe ruse operează în secret în Donbas de opt ani.

”Forţe ruse care să intre în Donbas nu ar fi o noutate”, a declarat el, fără să menţioneze faptul că, astfel, forţe ruse ar traversa o frontieră recunoscută în mod internaţional pentru a intra în această regiune separatistă.

Washingtonul îşi va continua eforturile diplomatice ”atât timp cât tancurile ruse nu se vor afla în mişcare”, a subliniat acest oficial, care a cerut protecţia anonimatului.

FAZĂ NOUĂ

Cele două teritorii separatiste Doneţk şi Lugansk au deja relaţii extrem de limitate cu Statele Unite.

Însă aceste sancţiuni anunţă o nouă fază în ceea ce ar putea deveni în curând cea mai periculoasă confruntare între Occident şi Moscova de la căderea Uniunii Sovietice.

Uniunea Europeană (UE) a anunţat, la rândul său, că urmează să-i sancţioneze pe ”cei care sunt implicaţi” în decizia lui Vladimir Putin de a recunoate independenţa acestor teritorii ucrainene.

Premierul britanic Boris Johnson a promis, la rândul său, sancţiuni ”importante”.

Anunţul lui Vladimir Putin intervine în timp ce Occidentul trage semnale de alarmă cu privire la iminenţa unei invazii ruse a Ucrainei, la frontierele căreia peste 150.000 de militari ruşi, potrivit Washingtonului, aşteaătă cu arma la picior de săptămâni de zile.

Casa Albă a ţinut să sublinieze că sancţiunle anunţate luni sunt ”distincte” şi ”se adaugă” unor măsuri economice ”rapide şi dure” pregătite de către Washington şi aliaţii săi în cazul unei invazii.

Aceste sancţiuni ar transforma Moscova într-o ”paria a comunităţii internaţionale”, a avertizat vineri un oficial de rang înalt din Executivul american.

Rusia ar fi ”izolată de pieţele financiare mondiale şi privată de cele mai sofisticate aporturi tehnologice”, a ameninţat el.

Washingtonul a anunţat în mai multe rânduri că gazoductorul germano-rus Nord Stream 2, care leagă Rusia şi Germania pe sub mare, nu va intra în activitate dacă Rusia atacă Ucraina.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.