Statele Unite şi Suedia au încheiat primul lor acord de cooperare în domeniul apărării, cu scopul de a-şi consolida relaţiile militare şi de a permite organizarea unor exerciţii bilaterale, în contextul în care Stockholmul aşteaptă să adere la NATO, anunţă Washingtonul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a semnatmarţi acest acord cu omologul său suedez Pal Jonson, anunţă Pentagonul.

Acest pact stabileşte ”condiţiile (care să le permită) forţelor americane să opereze în Suedia” în privinţa ”statutului legal al personalului militar american, accesului în zone de desfăşurare” şi ”prepoziţionării de material militar”, precizează într-un comunicat Pentagonul.

Cei doi miniştri au ”convenit importanţa unei susţineri solide şi continue a Ucrainei împotriva invaziei ilegale şi la scară mare a Rusiei”, precizează aceeaşi sursă.

Invazia Ucrainei de către Rusia, lansată în februarie 2022, a provocat îngrijorare în Finlanda şi Suedia, în mod istoric neutre, care au cerut să adere la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Helsinki a adera la Alianţa Nord-Atlantică în aprilie, în timp ce Stockholmul aşteaptă ratificarea aderării sale de către doi membri ai NATO - Turcia şi Ungaria.

Noul pact de apărare americano-suedez va fi în vigoare atât înainte, cât şi după aderarea Suediei la NATO, anunţă Departamentul de Stat american.

Suedia ”este un partener puternic şi competent în domeniul apărării, o campioană a valorilor NATO”, salută Departamentul de Stat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.