Statele Unite s-au consultat cu Coreea de Sud şi Japonia, aliaţii săi, care se află adesea în dezacord, în contextul în care preşedintele american Joe Biden examinează strategia de adoptat faţă de Coreea de Nord, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Diplomatul american Sung Kim şi omologii săi japonez şi sud-coreean şi-au exprimat într-o videoconferinţă, joi, ”angajamentul continuu în favoarea - denuclearizării - şi menţinerii păcii şi stabilităţii în Peninsula Coreea”, a anunţat Dpartamentul de Stat.

Administraţia Biden a anunţat că examinează cum să avanseze în dosarul nord-coreean după cei patru ani ai preşedinţiei lui Donald Trump.

Miliardarul newyorkez este primul preşedinte american în funcţie care s-a întâlnit, în iunie 2018, în Singapore, cu un membru al dinastiei Kim, care conduce Coreea de Nord la înfiinţarea acesteia.

Donald Trump şi Kim Jong Un s-au văzut apoi în două rânduri - în februarie 2019 la Hanoi în Vietnam, şi în iunie 2019 în Zona Demilitarizată (DMZ), care desparte cele două Corei -, însă cele două ţări nu au ajuns la un acord durabil.

Joe Biden ar urma să adopte o abordare mai discretă, iar administraţia sa s-a angajat să-şi prezinte înregijorările în domeniul securităţii cibernetice.

Departamentul american al Justiţiei a inculpat miercuri trei nord-coreeni cu privire la o serie de atacuri informatice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.