Apel de proiecte II pentru finanţarea nerambursabilă a proiectelor culturale, lansat de Ministerul Culturii

Apel de proiecte II pentru finanţarea nerambursabilă a proiectelor culturale, lansat de Ministerul Culturii

Ministerul Culturii lansează în 29 septembrie, la ora 12.00, sesiunea a II-a a apelului de proiecte pentru finanţarea prin intermediul Schemei de ajutor de minimis pentru sectorul cultural independent privind finanţarea nerambursabilă a proiectelor culturale.

Sunt eligibili solicitanţii din sectoarele cultural-creative cu activitate în următoarele domenii: arhitectură, biblioteci, muzee, cinematografie, multimedia, patrimoniu cultural material şi imaterial, design, festivaluri, muzică, literatură, artele spectacolului, carte şi artele vizuale, potrivit Ministerului Culturii.

Suma alocată pentru această sesiune este de 1.794.438,05 lei.

MC recomandă beneficiarilor să îşi fundamenteze solicitările în funcţie de necesităţile efective ale proiectului şi să evite supradimensionarea valorii solicitate. Având în vedere că schema beneficiază de un buget multianual, cu implementare până în anul 2029, vor exista oportunităţi de finanţare şi în cadrul sesiunilor viitoare. Este important de avut în vedere că ajutoarele de minimis sunt supuse unui plafon maxim de 300.000 euro, calculat pe o perioadă continuă de 3 ani. Prin urmare, o utilizare echilibrată a plafonului disponibil permite beneficiarilor să îşi păstreze capacitatea de a accesa şi alte apeluri de finanţare, în funcţie de nevoile viitoare de dezvoltare.

Proiectele pot fi depuse până la data de 2 octombrie, ora 12.00, sau până la epuizarea bugetului alocat prezentului apel de proiecte, după caz, exclusiv pe platforma www.fonduri-cultura.ro.

Data-limită pentru implementarea proiectelor este 5 decembrie, dată până la care toate activităţile proiectului trebuie finalizate.

Ghidul solicitantului, documentaţia completă şi toate informaţiile privind condiţiile de eligibilitate şi procedura de depunere sunt disponibile pe cultura.ro.

Sistemul Digital de Finanţare în Cultură (SDFC), creat de Unitatea de Management a Proiectului - UMP prin PNRR - Investiţia 6, este începutul unei schimbări digitale esenţiale în modul în care accesăm şi gestionăm finanţările din cultură. Depui online, rapid şi uşor. Găseşti într-un singur loc toate apelurile active, ghiduri, formulare şi informaţii utile, indiferent că eşti ONG, instituţie publică sau antreprenor cultural

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră