Procurorii americani au emis citaţii pe numele unor asociaţi ai fostului consilier pentru securitate naţională de la Casa Albă, Michael Flynn, pentru a obţine înregistrări financiare în investigaţia cu privire la presupusele legături dintre campania Tump şi agenţii de la Kremlin. De asemenea, aceste citaţii au fost emise cu doar câteva ore înainte de demiterea lui Comey de la FBI, transmite CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste citaţii emise în ultimele săptămâni de Biroul Procuraturii din Alexandria, Virginia, au fost primite de mai mulţi asociaţi, care au colaborat cu Flynn după retragerea sa în urmă cu trei ani ca director al Agenţiei de Informaţii din Apărare.

Însă, un avocat al fostului consilier prezidenţial pentru securitate naţională a refuzat să comenteze aceste informaţii.

Aceste citaţii sugerează un progres semnificativ în investigaţia cu privire la posibilele legături dintre asociaţii campaniei Trump şi agenţii Kremlinului.

Inclusiv Obama l-a averitizat pe preşedintele republican să nu-l numească pe Flynn într-o poziţie importantă la Casa Albă.

Anchetatorii au încercat să identifice posibile infracţiuni cu privire la modul în care Flynn nu a recunoscut primirea unor plăţi de la indivizi care au legături cu guverne străine, inclusiv din Rusia şi Turcia.

Investigaţia cu privire la implicarea ruşilor în alegerile prezidenţiale este condusă în comun de către Biroul Procuraturii din Alexandria şi divizia pentru securitate naţională din Departamentul Justiţiei.

Michael Flynn a fost forţat să demisioneze după mai puţin de o lună în administraţia prezidenţială, după ce a refuzat să vorbească despre natura discuţiilor telefonice pe care le-a purtat cu ambasadorul rus de la Washinghton, Serghei Kisliak.

De asemenea, congresmenii l-au acuzat pe fostul consilier că a încălcat legea, după ce nu a vorbit despre un comision de 45.000 de dolari primit pentru apariţia la un eveniment din Moscova.

Moscova a dezminţit în repetate rânduri orice implicare în alegerile prezidenţiale americane, în vreme ce Donald Trump a negat implicarea Rusiei şi a acuzat administraţia Obama pentru presupusa interceptare a convorbirilor telefonice din Trump Tower, ulterior explicând că în spatele atacurilor cibernetice s-ar putea afla inclusiv China.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.