Preşedintele ales Joe Biden şi-a luat un rămas bun emoţionant de la statul său de provenienţă, Delaware, înainte de a pleca spre Washington pentru ceremonia de învestire de miercuri, el mulţumind cu vocea întretăiată locuitorilor acestui stat care au crezut în el şi l-au susţinut pe parcursul carierei sale, transmite CNN. Preşedintele american Donald Trump a chemat la rugăciune pentru noua administraţie de la Casa Albă, fără să îl numească însă pe succesorul său, într-un discurs de rămas bun difuzat marţi, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Trump a chemat la rugăciune pentru noua administraţie de la Casa Albă, fără să îl numească pe succesorul său, într-un discurs de rămas bun

”Voi fi întotdeauna fiul mândru al statului Delaware. Iertaţi-mi emoţia”, a spus Biden cu lacrimi pe obraji, ”dar, atunci când voi muri, Delaware va fi în inima mea şi a tuturor Bidenilor. Vă iubim pe toţi. Aţi fost alături de noi la bine şi la rău”.

Biden i-a adus un omagiu fiului său Beau, care a murit de cancer la creier în 2015, la vârsta de 46 de ani, afirmând că spera să îl vadă preşedinte într-o zi.

”Ar fi trebuit să îl prezentăm pe el ca preşedinte”, a spus Biden.

Preşedintele ales a subliniat şi arcul istoric al carierei sale, în care a asistat la lupta pentru drepturile civile dar şi la semnele de progres din Statele Unite.

El a spus că a venit la Wilmington, Delaware, de la facultatea de drept, după asasinarea lui Dr. Martin Luther King Jr, inspirat să devină un apărăror public. În 2009, Biden a mers la Washington cu Barack Obama, care a devenit primul preşedinte afro-american al Statelor Unite.

Acum revine la Washinton ”pentru a se întâlni cu o femeie de culoare, cu descendenţă din Asia de Sud, pentru a deveni preşedinte, respectiv vicepreşedinte al SUA. Aceasta este America”, a spus Biden marţi.

Lupta continuă a ţării pentru dreptate rasială l-a atras pe Biden în cursa prezidenţială din 2020. El a spus că a decis să candideze după ce a văzut modul în care Donald Trump a tratat violenţele de la un miting al supremaţiei albe din Charlottesville, Virginia, afirmând că acolo s-au afla ”oameni buni de ambele părţi”.

Sarcina lui Biden de a vindeca ţara extrem de fracturată pare mai dificilă ca oricând, după asaltul de pe 6 ianuarie al susţinătorilor lui Trump împotriva Capitoliului.

Liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell a spus, marţi, că mulţimea a fost provocată de Trump, într-o ultimă critică adusă preşedintelui, după patru ani în care republicanii au tăcut deseori în faţa faptelor preşedintelui.

Donald Trump a anunţat în urmă cu câteva zile că nu va asista la învestirea succesorului său.

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.