SUA sunt pregătite în continuare să medieze în Războiul din Ucraina, anunţă Rubio, în India, după ce vorbeşte la telefon cu Lavrov. Rusia a cerut evacuarea Kievului înaintea unor atacuri împotriva ”centrelor de decizie” şi ”întreprinderilor complexului militaro-industrial”

SUA sunt pregătite în continuare să medieze în Războiul din Ucraina, anunţă Rubio, în India, după ce vorbeşte la telefon cu Lavrov. Rusia a cerut evacuarea Kievului înaintea unor atacuri împotriva ”centrelor de decizie” şi ”întreprinderilor complexului militaro-industrial”

Statele Unite rămân pregătite să medieze în conflictul dintre Rusia şi Ucraina, anunţă marţi secretarul de Stat american Marco Rubio, în urma unei ofensive ruseşti masive împotriva Kievului, relatează AFP.

"Statele Unite sunt pregătite şi dispuse să facă tot ceea ce pot pentru a facilita sfârşitul acestui război, iar noi sperăm că va apărea ocazia la un moment dat", a declarat presei, într-o vizită oficială în India Marco Rubio, după ce l-a sunat pe omologul său rus Serghei Lavrov.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, bombardamente masive au vizat Kievul şi regiunea capitalei, soldate cu cel puţin patru morţi, la câteva zile după un atac ucrainean sângeros la un liceu în regiunea ucraineană Lugansk (est), ocupată de către Rusia.

"De fiecare dată când vezi aceste atacuri mari de o parte şi de alta, îţi aduci aminte că este un război teribil (...) şi trebuie să se termine", a observat Rubio.

Rusia le-a cerut luni cetăţenilor străini care trăiesc în capitala Ucrainei - mai ales personalul diplomatic - să părăsească Kievul înaintea unor noi bombardamente ale armatei ruse împotriva "centrelor de decizie" şi "întreprinderilor complexului militaro-industrial".

Marco Rubio a declarat presei că Moscova a avertizat "toate ambasadele" şi nu doar Ambasada Statelor Unite la Kiev.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră