Statele Unite, India, Australia şi Japonia au anunţat marţi, la New Delhi, o nouă cooperare în sectoarele maritim şi minier, în vederea relansării Quad, o alianţă privită cu circumspecţie de către China, pe fondul unor incertitudini privind angajamentul american şi unor divergenţe privind Iranul, relatează AFP.
Secretarul de Stat american Marco Rubio a asistat la acest summit, la zece zile după vizita de stat în China a lui Donald Trump, în cursul căreia preşedintele a lăudat o cooperare între cele două puteri sub forma unui "G2".
Acest concept al unui "G2" alimentează temeri în rândul aliaţilor Statelor Unite - îngrijoraţi de ascensiunea puterii Beijingului - cu privire la faptul că sunt împinşi în planul doi.
Şeful diplomaţiei americane le-a spus marţi omologilor săi că grupul Quad este alcătuit din "democraţii solide şi dinamice" care "împărtăşesc valori puternice" şi sunt "ataşate unor concepţii similare ale dezvoltării economice şi multor interese convergente".
Rubio a anunţat că cele patru ţări membre ale acestui grup de cooperare informală vor coopera în două proiecte maritime - unul vizând să le combine capacităţile de supraveghere, iar celălalt să furnizeze informaţii mai bune în timp real traficului maritim comercial.
Pentru prima oară, ministrul australian de Externe Penny Wong a anunţat că Quad cooperează în vederea dezvoltării portuare a Fiji - un arhipelag situat în susul Oceanului Pacific, unde China şi-a intensificat eforturile de a-şi creşte influenţa.
Secretarul de Stat american a cerut Quad să acţioneze mai mult împreună pentru a securiza aprovizionarea cu minerale critice.
Acesta este unul dintre rarele domenii în care administraţia Trump a adoptat o diplomaţie mai tradiţională, care constă în construirea unor reţele cu aliaţii săi, alarmaţi de dominaţia Chinei în resurse-cheie în sectorul tehnologiilor de vârf.
Anul trecut, Rubio a organizat două reuniuni ale miniştrilor de Externe din cadrul Quad - Dialogul Cvadrilateral al Securităţii -, însă de la venirea la putere a lui Donald Trump, la începutul lui 2025, nu a avut loc niciun summit la nivel de şefi de stat şi de guverne.
DEZACORDURI PRIVIND IRANUL
Predecesorul său, Joe Biden, a promis summituri ale liderilor celor patru ţări "de durată".
Rubio a anunţat, în întâlnirea de marţi, la New Delhi, cu omologii săi, că administraţia Trump doreşte ca grupul Quad să se concentreze mai mult asupra unor rezultate concrete decât asupra unor reuniuni.
Cooperarea progresează "în mod destul de agresiv", a dat el asigurări.
Libertatea navigaţiei este de mult timp conceptul folosit de către Washington pentru a se opune revendicărilor maritime ale Chinei - o îngrijorare mai ales a Japoniei.
Însă Statele Unite au invocat recent acest principiu cu scopul de a încerca să-şi mobilizeze aliaţii împotriva Iranului, care a blocat Strâmtoarea Ormuz ca represalii la Războiul din Iran, declanşat de atacuri aeriene ale Israelului şi Statelor Unite la 28 februarie.
Niciun aliat al Statelor Unite - în afară de Israel - nu a susţinut decizia americană de atacare a Iranului, lucru care l-a înfuriat pe Trump, care a pus în discuţie fiabilitatea partenerilor săi, pe care însă nu i-a consultat înainte să lanseze războiul.
Ministrul indian de Externe Subrahmanyam Jaishankar a anunţat că s-a discutat în principal despre "regiunea Asia-Pacific, care constituie câmpul specific al Quad".
În afară de Iran, India se demarcă de celelalte state membre Quad în privinţa invaziei Ucrainei de către Rusia, refuzând să-şi rupă vechile relaţii cu Moscova.
Ministrul australian de Externe Penny Wong a declarat că sunt multe subiecte de rezolvat în Asia, având în vedere "degradarea mediului şi tensiuni economice acute".
Premierul australian Anthony Albanese este unul dintre puţinii lideri care şi-au exprimat o anumită înţelegere faţă de Războiul din Iran, însă fără să ofere asistenţă Canberrei, lucru din cauza căruia a fost criticat de către Trump.
Japonia şi India întreţin în mod tradiţional relaţii cordiale cu Teheranul, însă s-au pliat, fără prea multă tragere de inimă, sancţiunilor americane impuse achiziţionării de petrol iranian.
Ministrul japonez de Externe Toshimitsu Motegi, care s-a întâlnit luni cu omologul său indian, a apreciat că este necesar să se analizeze o situaţie a securităţii mondiale "tot mai îngrijorătoare".




























