Vremea friguroasă a continuat să bată recorduri în zona centrală din SUA, aşa-numitul „vortex polar” menţinând închise şcoli, firme şi birouri guvernamentale, scrie The Guardian. La rândul lor, jurnaliştii de la Reuters scriu că cel puţin 21 de persoane au murit în toată ţara din cauza frigului, iar spitalele au informat cu privire la sute de oameni internaţi din cauza vremii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În Chicago, care a primit porecla de „Chiberia”, temperaturile au ajuns până la -29 de grade Celsius, cu aproape 10 grade mai puţin faţă de recordul stabilit în 1985.

În Rockford, Illinois, a fost stabilit însă recordul pentru vreme rece la -34 de grade Celsius. În Madison, Wisconsin a fost bătut recordul din 1985, cu o temperatură de -32 de grade Celsius.

Temperaturile au început să crească însă în zona centrală a ţării joi, iar furtunile de zăpadă s-au mutat înspre est, ducând condiţiile meteorologice arctice înspre Buffalo sau Brookyln, New York. În partea de vest a New York, zăpada a ajuns până la 51 de centimetri.

Potrivit Reuters, cel puţin 21 de persoane au murit în toată ţara din cauza frigului, iar spitalele au informat cu privire la sute de oameni internaţi din cauza vremii.

Printre cei decedaţi se numără şi un bărbat din statul Illinois care a fost găsit la câteva ore după ce a căzut, încercând să intre în locuinţa sa şi un student de la Universitatea din Iowa, găsit în spatele unei săli academice la câteva ore înainte de răsărit.

Un bărbat a fost lovit de un plug de zăpadă, iar o maşină SUV a lovit o altă persoană pe stradă înzăpezită din nordul statului Indiana în timp ce un bărbat din Milwaukee a murit îngheţat într-un garaj, au informat autorităţile.

Temperaturile extreme au trimis zeci de persoane la spitale în Minnesota. Spitalul Hennepin din Minneapolis a informat că a tratat 22 de persoane pentru degerături de vineri până în prezent, dintre care 13 au trebuit internate. Cel puţin 144 de persoane au ajuns la urgenţe în Illinois pentru răni cauzate de frig.

Vineri, multe persoane sunt aşteptate înapoi la birouri după ce miercuri şi joi Chicago a semănat cu un oraş părăsit, multe firme permiţându-le angajaţilor să rămână acasă.

Vremea extremă a afectat şi infrastructura, blocând transportul, cauzând pene de curent şi întreruperi ale furnizării de apă.

Liniile de trenuri disele din reţeaua Metra au continuat să funcţioneze, spre deosebire de liniile electrice, însă echipajul a trebuit să încălzească şinele cu flăcări şi să verifice potenţiale probleme pentru a putea permite funcţionarea în siguranţă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.