Statele Unite îndeamnă miercuri Myanmarul să-l elibereze ”imediat” pe jurnalistul american Danny Fenster, arestat în mai şi care riscă în prezent să fie condamnat a închisoare pe viaţă, în urma unor noi acuzaţii cu privire la terroism şi răzvrătire, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Danny trebuie să fie eliberat imediat. Menţinerea sa în detenţie este inacceptabilă. Jurnalismul nu este o crimă”, denunţă un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.

Departamentul de Stat american anunţă că este ”la curent” cu noile capete de acuzare formulate împotriva lui Danny Fenster şi denunţă ”natura profund nedreaptă a detenţiei” jurnalistului.

Danny Fenster a fost arestat în timp ce încerca să părăsească Myanmarul, în mai.

El era deja acuzat, atunci, de incitare la disidenţă, asociere ilegală şi încălcarea legii imigraţiei.

Jurnalistul este vizat în prezent de două noi capete de acuzare, cu privire la terorism şi răzvrătire, a declarat miercuri AFP avocatul acestuia,  Than Zaw Aung.

O condamnare, în Myanmar, în baza legii antiteroriste, este pasibilă de o pedeapsă maximă la închisoare pe viaţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.