Şapte persoane au fost ucise, vineri, într-o locuinţă din comitatul Pike, din statul american Ohio, iar forţele de ordine îl caută încă pe criminal, relatează Reuters. Cinci dintre cele şapte persoane sunt copii, iar forţele de ordine încearcă să stabilească în prezent dacă cel care a deschis focul se numără printre victime sau a fugit, relatează CBS News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit primelor informaţii, un bărbat a deschis focul în trei locuinţe din orăşelul aflat în apropiere de Cincinatti.

Se pare că victimele sunt rude.

Şcolile din zonă au fost închise temporar, până la rezolvarea situaţiei, au anunţat autorităţile.

Mai multe echipaje de poliţie, dar şi o unitate de combatere a infracţiunilor informatice se află la faţa locului.

Autorităţile au demarat o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.