Emisari la Doha ai Statelor Unite, Chinei, Rusiei şi altor ţări îndeamnă la o accelerare a procesului de pace în Afganistan, subliniind urgenţa situaţiei şi îndemnând la o încetare imediată a atacurilor vizând capitale provinciale afgane şi alte oraşe din ţară, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceşti emisari s-au întâlnit la Doha, în Qatar, cu negociatori ai Guvernului afgan şi ai talibanilor.

Puterile străine nu vor recunoaşte legimitatea niciunui Guvern ”impus (în Afganistan) prin recurgerea la forţa militară”, ameninţă ei într-un comunicat comun, joi, în urma acestei reuniuni.

Discuţii la Doha în vederea unei ieşiri din impasul în care se află negocierile de pace între Guvernul de la Kabul şi talibani au loc în contextul unei intensificări a unei ofensive a insurgenţilor în întregul Afganistan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.