Premierul suedez Stefan Löfven a demisionat miercuri, o demisie aşteptată şi care lansează procesul succesiunii prin care colega sa social-democrată (S/SAP) Magdalena Andersson, ministrul Finanţelor, urmează să-l înlocuiască în vederea unor alegeri anul viitor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liderul social-democrat, care se află la putere de şapte ani, fragilizat de o criză politică la începutul verii, anunţa în august că pleacă din post în noiembrie, cu mai puţin de un an înaintea alegerilor prevăzute în septembrie 2022.

Magdalena Andersson, aleasă în noiembrie la şefia S/SAP în locul lui Stefan Löfven, urmează să-i succeadă ca şefă a Guvernului, dacă obţine un vot în Parlament, a cărui dată nu a fost stabilită încă.

Suedia - o campioană a egalităţii între sexe - nu a mai fost condusă până în prezent de nicio femeie premier.

Pentru a deveni premier, Magdalena Andersson este necesar să fie susţintă de către ecologişti şi alte două formaţiuni, Partidul de Stânga şi Partidul de Centru.

Este necesar ca această fostă înotătoare de nivel înalt să împace interese adesea divergente, pentru a nu fi oprită în drumul către putere.

Înainte ca Stefan Löfven să-şi anunţe demisia, şefa Partidului Centrului Annie Lööf a dat asigurări că partidul său nu va vota împotriva lui Magdalena Andersson, în urma unui acord cu social-democraţii şi ecologiştii.

Ea are de trecut o nouă probă, la adoptarea bugetului, care se anunţă dificilă, iar apoi are dificila sarcină de a-i menţine pe social-democraţi la putere.

S/SAP, cel mai imporant partid din Suedia, care a revenit la putere în 2014 şi care a fost reales în 2018 în cadrul unei echilibru politic fragil, este ”ameninţat” în sondaje.

Social-democraţii au de contracarat Partidul Moderaţilor (conservator) al lui Ulf Kristersson, care s-a apropiat de Partidul Democraţilor din Suedia (SD, antimigraţie) al lui Jimmie Åkesson şi care este pregătit să guverneze cu susţinerea acestuia din urmă în Parlament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.