Statul Islamic şi-a îndemnat susţinătorii din Germania să lanseze atacuri similare celor de la Bruxelles, care să vizeze biroul cancelarului Angela Merkel, dar şi aeroportul din Koln, unul din principalele oraşe ale ţării, relatează Russia Today, care precizează că, în pofida ameninţărilor, autorităţile de la Berlin nu intenţionează să sporească măsurile de securitate.
Potrivit centrului de monitorizare a activităţii jihadiste online SITE, Statul Islamic a dat publicităţii un clip cu fotografii care incită islamiştii germani să transforme ţara lor de origine, calificată drept “inamic”, într-un câmp de luptă.
Într-una dintre imagini apare clădirea în care se află biroul Angelei Merkel în flăcări, în timp ce în apropiere se văd un combatant şi un tanc. Un alt cadru îndeamnă teroriştii să atace aeroportul din Koln, unul dintre cele mai mari din ţară.

O a treia imagine face referire la participarea Germaniei la coaliţia condusă de Statele Unite şi care luptă împotriva Statului Islamic în Siria. Aceasta arată un avion, ce pare a fi un Tornado, folosit de aviaţia germană. Pe fundal se află feţe însângerate de copii şi femei – o referire, potrivit presei, la civilii ucişi în atacurile coaliţiei asupra teritoriilor controlate de ISIS.
Poliţia federală germană, BKA, care monitorizează eventualii militanţi cu paşapoarte germane, a anunţat că este la curent cu ameninţările, dar nu crede că imaginile vor afecta măsurile de securitate din ţară. “Ştim despe acest material, iar experţii noştri îl verifică (...). Este clar că Germania este ţinta terorismului internaţional şi că ar putea avea loc atacuri, dar acest material nu schimbă evaluarea noastră în ceea ce priveşte securitatea”, a precizat o purtătoare de cuvânt a BKA.
În luna noiembrie, ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a dezvăluit că sute de potenţiali terorişti, cu experienţă de luptă, s-au mutat în Germania. Majoritatea sunt cetăţeni germani care au fugit în Siria sau Irak pentru a lupta alături de ISIS şi care s-au întors în ţară.
Potrivit lui, numărul de potenţiali atacatori din Germania este “mai mare ca niciodată” şi a estimat că circa 760 de cetăţeni germani s-au alăturat teroriştilor. Circa o cincime dintre ei sunt femei, care, de regulă, nu luptă în rândul jihadiştilor, ci îi “ajută în alte moduri”, a explicat oficialul.
Germania şi-a anunţat în decembrie intenţia de a se alătura coaliţiei conduse de SUA împotriva Statului Islamic, în Siria. Atunci, Berlinul a anunţat că a alocat 134 de milioane de euro pentru a trimite 1.200 de militari în regiune, precum şi avioane de spionaj Tornado, aeronave de alimentare în zbor şi o fregată.
În pofida opoziţiei unor partide, Germania a desfăşurat prima misiune de recunoaştere în 9 ianuarie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...