Statele Unite au identificat miercuri primul caz de Covid-19 cu varianta omicron, la o persoană din California, vaccinată cu două doze de vaccin, care a călătorit în Africa de Sud, transmite NBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) a anunţat într-un comunicat că Departamentele de Sănătate Publică din California şi San Francisco au confirmat cazul unui călător care s-a întors din Africa de Sud pe 22 noiembrie. Persoana a fost testată pozitiv pentru Covid-19 luni.

”Persoana, care a fost complet vaccinată şi a avut simptome uşoare care se ameliorează, s-a auto-carantinat şi de atunci a fost testată pozitiv”, se arată în comunicat.

Dr. Anthony Fauci, şeful Institutului Naţional de Alergie şi Boli Infecţioase, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că, din cunoştinţele sale, persoana nu a primit o doză de rapel de vaccin.

Fauci a spus că este un alt exemplu al importanţei nu numai a vaccinării, ci şi a rapelului.

Chiar dacă vaccinurile nu au vizat iniţial variante precum delta sau omicron, ”obţineţi protecţie chiar şi împotriva unei variante împotrivă căreia vaccinul nu a fost îndreptat în mod specific”.

”Dacă sunteţi eligibili pentru rapel, faceţi unul chiar acum”, a recomandat Fauci.

Varianta omicron, care a fost detectată pentru prima dată la nivel global în Africa de Sud, săptămâna trecută, are un număr mare de mutaţii care sugerează că se poate răspândi la fel sau mai uşor decât varianta delta, care reprezintă în prezent 99,9% din cazurile de Covid-19 din SUA.

Totuşi, oamenii de ştiinţă au avertizat că nu este încă clar dacă omicron este mai periculoasă decât alte versiuni ale virusului care a ucis peste 5 milioane de oameni în întreaga lume. De asemenea, nu se ştie cât de bine ar funcţiona vaccinurile şi tratamentele împotriva variantei omicron.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.