Statele Unite salută memoria manifestanţilor chinezi ucişi în reprimarea în sânge a revoltei din Piaţa Tiananmen, în 1989 şi cer Beijingului ”transparenţă” cu privire la aceste evenimente, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Statele Unite vor continua să se afle alături de poporul Chinei, care cere Guvernului său să respecte drepturile omului universale”, declară, citat într-un comunicat, joi, secretarul de Stat Antony Blinken.

”Aducem un omagiu sacrificiilor celor care au fost ucişi în urmă cu 32 de ani şi curajoşilor activişti care îşi continuă eforturile în prezent împotriva reprimării continue a Guvernului” de la Beijing, adaugă Blinken.

Şeful diplomaţiei americane îndeamnă China la ”transparenţă” şi îi cere să prezinte ”un bilanţ complet al tuturor celor ucişi, deţinuţi sau dispăruţi” în timpul reprimării revoltei din Piaţa Tiananmen, unde ar fi fost ucise peste 1.000 de persoane.

Washingtonul se pretează în fiecare an la acest exerciţiu diplomatic, cu ocazia comemorării zdrobirii de către regimul comunist chinez a mişcării în favoarea democraţiei în celebra piaţă din capitala chineză.

Blinken a apreciat în acest an că vede ”un ecou” al manifestaţiilor din Piaţa Tiananmen în ”lupta pentru democraţie şi libertate la Hong Kong, unde un priveghi în vederea comemorării masacrului din Piaţa Tiananmen a fost interzis de către autorităţile locale”.

Poliţia din Hong Kong a interzis - al doilea an la rând - organizarea acestui priveghi anual, invocând, la fel ca în 2020, restricţii impuse împotriva pandemiei covid-19.

Ministrul Securităţii din Hong Kong a avertizat că noua şi drastica lege a securităţii naţionale pe care Beijingul a impus-o fostei colonii britanice poate fi invocată împotriva contravenienţilor.

Timp de decenii, Hong Kongul şi Macao au fost singurele locuri din China în care s-a comemorat intervenţia sângeroasă, la 4 iunie, a armatei chineze împotriva revoltei sociale şi studenţeşti din 1989 de la Beijing.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.