Serviciul german de informaţii interne (Bundesnachrichtendienst, BND) avertizează miercuri cu privire la un risc ”real” şi care se află ”la cel mai înalt nivel de mult timp” al unor atentate islamiste în Germania, din cauza Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Observăm apeluri, în mişcarea jihadistă, la atacuri şi ca Al-Qaida şi Statul Islamic (SI) să se asocieze conflictului din Orientul Mijlociu”, avertiează într-un comunicat directorul BND, Thomas Haldenwang.

Acest avertisment public - rar din partea acestui organism - demonstrează îngrijorarea autorităţilor, care se tem de ”planuri (de atac) potenţiale împotriva securităţii evreilor, instituţiilor israeliene, dar şi la mari evenimente” publice în Germania.

”Pericolul este real şi nu a fost atât de mare de mult timp”, subliniază Thomas Haldenwang.

Autorităţile germane sunt îngrijorate de o ”importare” a conflictului în ţara lor de la începutul războiului, declanşat de atacul sângeros al miţcării islamiste palestineien Hamas în Israel la 7 octombrie.

Potrivit israelului, 1.200 de persoane, majoritatea civili, au fost ucişi în acest atac, în care aproxixmativ 240 de persoane au fost răpite şi duse în Fâşia Gaza.

Ca represalii, Israelul, care a jurat să ”aneantizeze” Hamasul, a bombardat fără încetare Fâşia Gaza până la intrarea în vigoare a unui armistiţiu, vineri.

Aproape 15.000 de persoane au fost ucise în aceste atacuri israeliene, potrivit Guvernului Hamas.

La 2 noiembrie, Germania a interzis activităţile pe teritoriul german cu legături cu Hamasul - mai ales ale Asociaţiei Samidoun.

Această reţea, care afirmă că îi susţine pe deţinuţii palestinieni, a distribuit produse de patiserie, la Berlin, pentru a sărbători ”victoria rezistenţei” după atacul de la 7 octombrie.

Spionajul german arată cu degetul şi alte pericole - ca cele ale ”extremiştilor palestinieni, extremiştilor de dreapta turci şi extremiştilor de stânga germani şi turci”, care ”difuzează ură, agitaţie, propagadă sau ştiri false (fake news) pe reţele de socializare” despre Războiul din Fâşia Gaza.

Totodată, ”extremişti de dreapta germani profită de situaţia actuală pentru a face agitaţie împotriva musulmanilor şi migranţilor”, relevă BND.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.