Preşedintele Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Peter Maurer, anunţă hotărârea Crucii Roşiii de a acorda asistenţă umanitară tuturor civililor din Ucraina şi în special celor din zonele afectate de conflictul armat. În urma unei discuţii avute joi cu oficialii de la Kremlin, Maurer anunţă că trebuie respectate prevederile Convenţiei de la Geneva care are reguli foarte clare privind prizonierii de război, persoanele dispărute în timpul conflictului, reunirea familiilor afectate şi repatrierea cadavrelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Avem o experienţă îndelungată în ceea ce priveşte o bună cooperare cu Rusia în diferite părţi ale lumii şi în ultimii opt ani în Donbass şi apreciez această cooperare. Astăzi am discutat despre trei aspecte importante pentru munca noastră viitoare. În primul rând, suntem hotărâţi să urgentăm şi extindem asistenţa umanitară pentru toţi civilii şi în mod deosebit pentru cei din zonele afectate de prezenţa conflictului armat din Ucraina. (...) În al doilea rând, Convenţia de la Geneva are nişte prevederi foarte precise care trebuie respectate de părţile implicate într-un conflict şi le-am menţionat în această dimineaţă voi continua să le discut cu ministrul Apărării. Sunt chestiuni privind prizonierii de război, civilii care sunt în custodia autorităţilor în Rusia sau în Ucraina în contextul prezentei situaţii, este problema cadavrelor civililor şi militarilor care trebuie repatriate şi duse familiilor lor, este problema persoanelor dispărute, a reunificării familiilor”, a declarat joi după amiază, la Moscova, şeful Crucii Roşii, care s-a întâlnit cu miniştrii ruşi de Externe şi Apărării. 
Peter Maurer mai spune că s-a discutat şi despre o a treia situaţie din Ucraina, pe care o caracterizează drept „în mod deosebit provocatoare” şi care vizează faptul că populaţia este „expusă” operaţiunilor militare în unele zone urbane şi este „expusă şi prinsă” între fronturi. În acest context, şeful Crucii Roşii arată că este de o importanţă vitală discutarea evacuării civililor. 
„Recunoaştem că au loc discuţii între Ucraina şi Rusia care au produs deja unele progrese în ceea ce priveşte înţelegerile privind populaţia civilă, dar ştim de asemenea că nu este suficient şi, în acest sens, apreciem deschiderea pe care ministrul de Externe a exprimat-o în timpul discuţiilor, de a continua pentru găsirea unor modalităţi care să ne permită să asistăm şi să protejăm mai bine civilii, să avem acces mai bun şi evacuare mai sigură pentru populaţia civilă”, a adăugat şeful Crucii Roşii.
La rândul său, ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, afirmă că civilii din Ucraina trebuie lăsaţi să plece din ţară în direcţiile în care aceştia doresc şi reclamă că ruşii nu au nicio garanţie că autorităţile ucrainene îşi vor respecta angajamentele cu privire la deciziile privind protejarea populaţiei civile. 
„Civilii au dreptul de a fi evacuaţi în direcţiile în care vor să fie evacuaţi. Autorităţile de la Kiev şi naţionaliştii controlează diferite oraşe. În unele zone se foloseşte armament greu, ceea ce contrazice eforturile umanitare”, a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, Lavrov.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.