Şefii spionajelor american William Burns şi israelian David Barnea se aflau marţi la Doha, pentru a discuta cu premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, despre ”următoare fază” a unui eventual acord între Hamas şi Israel cu privire la Războiul din Fâşia Gaza, declară o sursă la curent cu această vizită AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Directorul CIA şi directorul Agenţiei Naţionale israeliene de Informaţii (Mossad) se află la Doha pentru a se întâlni cu premierul Qatarului, în vederea unei consolidări a progreselor în acordul pauzei umanitare prelungite şi deschiderii altor negocieri cu privire la o viitoare fază a unui eventual acord”, declară această sursă sub protecţia anonimatului, din cauza caracterului sensibil al discuţiilor.

Această reuniune are ca scop ”să se sprijine pe progresele acordului pauzei umanitare prelungite şi să deschidă noi negocieri cu privire la faza următoare a acestui eventual acord”, a declarat o sursă Reuters.

Rezultatul acestor negocieri, la care participă şi oficiali egipteni, este neclar, declară această sursă.

Burns a revenit în Qatar să se întâlnească cu Barnea şi omologul lor egiptean, potrivit mai multor surse, scrie CNN.

Burns ”s-a dus la Doha la întâlniri cu privire la Războiul Israel-Hamas şi continuarea discuţiilor despre ostatici”, declară un oficial american.

Altă sursă la curent cu această vizită declară CNN că Burns se întâlneşte cu directorul Mossadului David Barnea şi directorul Serviciului General egiptean al Informţaiilor, Abbas Kamel.

Burns a fost un actor central în efortul administraţiei lui Joe Biden de negociere a unui acord între Israel şi Hamas în vederea unei eliberări a ostaticilor şi se află în contact direct cu Barnea, desemnat de Guvernul lui Benjamin Netanyahu drept persoană de referinţă în negocierile cu privire la ostatici.

Şeful Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA) s-a aflat la Doha la 9 noiembrie, când s-a întâlnit cu conducerea Qatarului şi cu Barnea pentru a examina un ”acord emergent”, potrivit unui oficial american guvernamental de rang înalt.

O săptămână şi jumătatea mai târziu, directorul CIA convoca la Doha o reuniune prezidată de către principalul consilier al Casei Albe în Orientul Mijlociu, Brett McGurk, la care s-au stabilit ultimele detalii ale acordului dintre Israel şi Hamas care a intrat în vigoare vineri.

EVITAREA UNOR ”NOI DEPLASĂRI ALE POPULAŢIEI” ÎN FÂŞIA GAZA

Pe de altă parte, autorităţile americane au avertizat Israelul că este ”foarte important” ca ofensiva lor militară să aibă loc - atunci când va ajunge în sudul Fâşiei Gaza - în aşa fel încât să evite ”noi deplasări importante ale populaţiei” enclavei, potrivit unei surse americane.

”Nu este posibil ca această deplasare care a avut loc în nordul (Fâşiei Gaza) să se repete la aceeaşi scară în sud”, a avertizat un oficial american, pentru că acest lucru ”ar depăşi capacităţile oricărei reţele de ajutor umanitar”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.