Premierul sârb Ana Brnabic, care a recunoscut în mod public că este lesbiană, a participat duminică la Gay Pride, la Belgrad, o defilare sub un important dispozitiv de securitate al poliţiei, la şapte ani după violenţe homofobe ce s-au soldat atunci cu peste 100 de răniţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Brnabic, în vârstă de 41 de ani, aflată în post din iunie, este prima şefă a unui guvern dintr-o ţară din Balcani care participă la Gay Pride.

”Guvernul Serbiei este aici pentru toţii cetăţenii, atât pentru majoritate, cât şi pentru minorităţi, ca să arate că el respectă diversitatea”, a declarat Brnabic, citată de agenţia Beta, la sosirea în Piaţa Florilor, unde s-au adunat sute de participanţi la defilare, înainte să pornească în marş pe străzile din centrul Belgradului.

Agitând un steag mare în culorile curcubeului, manifestanţii s-au îndreptat apoi către Piaţa Republicii, la 1.500 de metri distanţă, pe un traseu foarte supravegheat de un important dispozitiv al poliţiei, a constatat o jurnalistă AFP.

Aproximativ 2.000 de poliţişti au fost mobilizaţi, aproape dublu faţă de efectivele de anul trecut, potrivit unuia dintre organizatorii Gay Pride, Goran Miletic.

Alţi doi miniştri, dar şi primarul Belgradului, Sinisa Mali, au participat la defilare.

”Era greu de imaginat în urmă cu doar câţiva ani (...). În câţiva ani va fi normal să evocăm subicte pe care nu suntem pregătiţi să le evocăm astăzi”, a declarat şefa Guvernului într-un interviu publicat duminică de cotidianul Politika.

”Frontierele cuceririi libertăţii se mişcă, iar în acest plan societatea noastră a făcut progrese mari în aceşti ultimi ani”, a adăugat Ana Brnabic.

Prezenţa sa la defilare este un gest puternic în această ţară tradiţionalistă care îşi negociază aderarea la Uniunea Europeană (UE), însă activişti prentru drepturile homosexualilor aşteaptă de la şefa Guvernului mai ales ca ea să acţioneze în favoarea revendicărilor lor, şi anume adoptarea unei legi cu privire la parteneriatul între persoane de acelaşi sex.

”MULŢUMESC PENTRU INVITAŢIE”

În opinia lor, prejudecăţile cu privire la homosexuali rămân o problemă foarte răspândită în această ţară cu aproximativ şapte milioane de locuitori, majoritatea creştini ortodocşi.

Aproape 40% din populaţia sârbă consideră că homosexualitatea este o boală, potrivit unui sondaj realizat în 2015 de Institutul Naţional Democratic, cu sediul la Washington.

La prima defilare Gay Pride la belgrad, organizată în 2001, poliţia a tras focuri de armă în aer pentru ca să-i disperseze pe naţionalişti şi pe ”skinheads”, care au bătut şi au aruncat cu pietre în participanţi.

Altă defilare a fost autorizată de autorităţi în 2010, însă ea a fost pătată de violenţe între manifestanţi anti-gay şi forţele de ordine, soldate cu 100 de răniţi. Defilarea nu a mai avut loc în următorii trei ani.

Ultimele trei defilări s-au desfăşurat fără incidente, însă cu o prezenţă puternică a poliţiei.

Propusă la şefia Guvernului de către predecesorul ei care a devenit preşedinte, Aleksandar Vucici - un ultranaţionalist convertit la centru-dreapta şi la o apropiere de UE- , Ana Brnabic este una dintre puţinele persoane deschis homosexuale la conducerea unui executiv în lume şi prima în Europa de Est.

Activişti LGBTI (lesbiene, gay, bisexuali, transgen şi intersex) ezită să catalogheze ascesniunea ei politică drept o victorie pentru cauza lor. Scepticii percep această alegere drept un gest de seducţie adresat UE.

Invitat de organizatori şi întrebat în iulie dacă va participa la Gay Pride, Vicici a răspuns ”mulţumesc pentru invitaţie. Nu”.

”Nouă, statului, ne revine sarcina să ne asigurăm că toată lumea se plimbă unde vrea şi cum vrea, să garantăm fiecăruia libertăţile şi drepturile. reprezentanţii puterii, Guvernului, care vor acest lucru, sunt liberi să se ducă unde vor. În ceea ce mă priveşte, eu nu mă voi duce”, declara el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.