Scotland Yard şi Serviciul de Ambulanţă din Londra au ţinut câte un minut de reculegere joi, în memoria victimelor atacului terorist de miercuri, din capitala Marii Britanii, relatează BBC News.
“La ora 9.33 (11.33 ora României), ne-am alăturat serviciilor de urgenţă & londonezilor într-un minut de reculegere pentru a le aduce un omagiu tuturor celor afectaţi de atacul de la #Westminster”, a anunţat Serviciul de Ambulanţă pe Twitter.

Anterior, aleşii din Camera Comunelor au făcut un gest similar.
“Colegi, în semn de respect pentru cei care şi-au pierdut vieţile în atacul de ieri (miercuri) şi pentru toate victimele, vom ţine un minut de reculegere”, a declarat preşedintele Camerei, John Bercow.
După aceea, parlamentarii şi-au continuat activitatea obişnuită. Secretarul pentru Comerţ Internaţional, Liam Fox, a primit prima întrebare din partea aleşilor.
“Cei care comit astfel de acţiuni rele şi depravate, precum cea pe care am văzut-o ieri (miercuri – n.r.), nu pot triumfa niciodată în ţara noastră şi trebuie să ne asigurăm că nu ura, violenţa şi diviziunea, ci decenţa, bunătatea şi toleranţa prevalează în ţara noastră”, a spus Fox înainte de a răspunde la întrebări.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...