Şase persoane au murit marţi, în urma prăbuşirii unui elicopter în munţi, în centrul Italiei, a anunţat poliţia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Şase persoane au murit. Echipe de salvare care au sosit la epava aparatului au recuperat din diverse locuri, din zăpadă, corpurile persoanelor decedate”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru AFP.

”Elicopterul tocmai efectuase o misiune de salvare de pe piste de schi şi se întorcea atunci când s-a prăbuşit într-un culoar îngust, nu departe de piste de schi. S-a prăbuşit de la o înălţime de 600 de metri”, a precizat el.

În cursul unor misiuni de acest tip, aceste elicoptere ale serviciilor de salvare pleacă cu un echipaj de cinci persoane - doi piloţi, un medic, un infirmier şi un salvamontist. 

A şasea victimă este schiorul, luat cu câteva momente mai înainte de pe pistele staţiunii Campo Felice.

Elicopterul nu era angajat în vastul dispozitiv de salvare instituit după ninsorile istorice de săptămâna trecută, seismul şi avalanşa sângeroasă de miercuri din regiune.

În regiunea în care s-a prăbuşit elicopterul, o serie de cutremure au provocat săptămâna trecută o avalanşă soldată cu 15 morţi - potrivit unui nou bilanţ - şi în urma căreia 14 persoane sunt în continuare date dispărute.

De aproape o săptămână, mii de militari, salvatori, poliţişti şi pompieri sunt mobilizaţi în centrul Italiei, cu sprijinul elicopterelor atunci când vremea permite acest lucru, pentru a-i evacua pe locuitorii zonelor cu risc, a aproviziona cătunele izolate şi a restabili alimentarea cu electricitate, legăturile telefonice şi alimentarea cu gaze naturale.

Elicopterul a lansat un semnal de ajutor, iar martori au declarat că au auzit o explozie puternică.

Agenţia naţională pentru securitatea zborurilor a anunţat că deschide o anchetă în vederea stabilirii cauzelor accidentului, care a avut loc în condiţii meteorologice nefavorabile, pe o ceaţă densă în zonă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.