Un atac cu o dronă ucraineană asupra unui autobuz care făcea legătura între Moscova şi Simferopol, în Crimeea anexată de Rusia, s-a soldat cu şapte morţi şi 11 răniţi, au anunţat miercuri autorităţile din regiunea ucraineană Doneţk, aflată sub controlul Moscovei, unde a avut loc atacul, relatează AFP.
„La Ienakievo, o dronă a lovit un autobuz Moscova-Simferopol; potrivit informaţiilor preliminare, şapte civili au fost ucişi. Alte unsprezece persoane au suferit răni de gravitate variabilă şi toate primesc îngrijirile necesare”, a scris pe Telegram Denis Puşilin, şeful administraţiei locale instituite de Rusia.
Potrivit Ministerului Apărării din Rusia, 354 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de marţi spre miercuri deasupra Rusiei.
Guvernatorul regiunii ruse Leningrad, Aleksandr Drozdenko, a raportat că 50 de drone au fost doborâte numai în această regiune.
În Ucraina, în oraşul Herson (sud), o femeie de 86 de ani a fost ucisă într-un atac cu drone ruseşti, potrivit şefului administraţiei militare locale, Iaroslav Şanko.




























