UPDATE - Şeful statului major al Apărării, audiat la DNA /MApN: Statul Major al Apărării cooperează cu autorităţile /Gheorghiţă Vlad, suspect de complicitate la uzurparea funcţiei: Nu pot să nu observ caracterul cel puţin curios al momentului ales

UPDATE - Şeful statului major al Apărării, audiat la DNA /MApN: Statul Major al Apărării cooperează cu autorităţile /Gheorghiţă Vlad, suspect de complicitate la uzurparea funcţiei: Nu pot să nu observ caracterul cel puţin curios al momentului ales
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Şeful statului major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, este audiat marţi, la DNA militar. MApN a transmis că DNA desfăşoară activităţi specifice de verificare, iar Statul Major al Apărării cooperează pe deplin cu autorităţile abilitate. Conform DNA, Gheorghiţă Vlad este suspect de complicitate la uzurparea funcţiei, într-un dosar privind emiterea unui ordin în baza căruia numărul locurilor finanţate de la buget pentru Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti - Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, a fost suplimentat cu 20, beneficiari fiind candidaţi admişi iniţial pe locurile cu taxă. Conform DNA, urma ca, ”la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidaţi să fie încadraţi pe posturi de ofiţer, la Ministerul Apărării Naţionale”

CITEȘTE ȘI Şeful Statului Major al Apărării răspunde acuzaţiilor DNA: Afirm fără echivoc că nu am săvârşit nicio faptă de corupţie/ Nu pot să nu observ caracterul cel puţin curios al momentului ales pentru formularea acestei acuzaţii

UPDATE - "La data de 02.06.2026, procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari, i-au adus la cunoştinţă generalului VLAD GHEORGHIŢĂ, şef al Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., calitatea de suspect într-un dosar penal instrumentat la nivelul acestui serviciu, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uzurparea funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit", anunţă DNA.

Conform anchetatorilor, în cursul lunii iulie 2025, generalul Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea şi semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al Şefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educaţiei şi Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti - Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, cu depăşirea limitelor atribuţiilor conferite de legislaţie, în condiţiile în care solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcţiei Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N.

Înscrisul oficial emis ar fi determinat luarea deciziei de suplimentare cu un număr de 20 de locuri a locurilor finanţate de la buget, prin promovarea candidaţilor admişi iniţial pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate.

"Prin această modalitate, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naţionale, prin afectarea relaţiilor instituţionale, şi, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidaţi, prin promovarea acestora, de pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidaţi să fie încadraţi pe posturi de ofiţer, la Ministerul Apărării Naţionale", precizează DNA.

Lui Gheorghiţă Vlad i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură penală.

UPDATE - "În acest moment, Direcţia Naţională Anticorupţie desfăşoară activităţi specifice de verificare. Pentru a nu influenţa acţiunile aflate în desfăşurare, Statul Major al Apărării nu poate face comentarii suplimentare. Instituţia cooperează pe deplin cu autorităţile abilitate şi va comunica informaţiile care pot fi făcute publice, în condiţiile legii", a transmis MApN.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Gheorghiţă Vlad a venit la audieri în ţinută civilă şi însoţit de avocat.

El nu a făcut precizări legate de motivul prezenţei sale la DNA militar sau de calitatea în care a fost chemat.

Nici DNA şi nici MApN nu au comunicat încă nimic în legătură cu contextul prezenţei generalului Gheorghiţă Vlad la DNA.

Generalul Gheorghiţă Vlad a fost învestit ca şef al Statului Major al Apărării în 30 noiembrie 2023.

Anterior, a fost locţiitor al şefului Statului Major al Apărării, iar în perioada 2020-2022 a deţinut funcţia de locţiitor pentru operaţii şi instrucţie în aceeaşi instituţie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră