O săptămână decisivă începe luni pentru premierul britanic Theresa May, care va încerca să salveze acordul Brexitului, ameninţat să fie respins într-un vot istoric, marţi, în Parlament, dar care va încerca să-şi salveze şi viitorul la numărul 10 pe Downing Street, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deputaţii brtanici se pronunţă marţi seara asupra acestui ”Tratat al retragerii” din Uniunea Europeană (UE), aprig negociat timp de 17 luni cu Bruxellesul, dar a cărui adoptare pare foarte compromisă din cauza multiplelor critici care-l vizează.

Acordul îi dezamăgeşte atât pe cei mai înflăcăraţi "Brexiteri”, care se tem de o formă de ancorare permanentă la UE, cât şi pe eurofilii care speră însă să mai poată da înapoi.

După primele trei zile de dezbateri în Camera Comunelor, săptămâna trecută, Guvernul conservator ar urma să depună luni şi marţi ultimele eforturi într-o încercare de a-i convinge pe deputaţi de oportunitatea textului, însă şansele de a reuşi par slabe.

Duminică, reprezentanţi ai tuturor taberelor au îndemnat Executivul să-şi revizuiască textul şi să relanseze negocieri cu Bruxellesul, unde Theresa May se duce la sfârşitul săptămânii la un summit european.

Dacă nu are loc o modificare, ”noi suntem hotărâţi să votăm împotrivă (...), la fel ca mulţi colegi”, a ameninţat Nigel Dodds, un deputat din cadrul micului partid nord-irlandez DUP, a cărei susţinere le este indispensabilă conservatorilor în obţinerea majorităţii absolute.

NEGOCIERI, ALEGERI, REFRENDUM?

Boris Johnson, rivalul Theresei May şi fost ministru de Externe, a propus să se pună în balanţă o parte a facturii divorţului pe care o are de achitat Regatul Unit după părăsirea UE, evaluată între 40 şi 45 de miliarde de euro, pe post de levier în noi negocieri.

Îngrijoraţi în faţa perspectivei unui eşec usturător marţi, mai mulţi miniştri au îndemnat-o pe Theresa May să amâne votul, potrivit publicaţiei conservatoare The Spectator.

O respingere a textului o poate expune pe Theresa May unei moţiuni de cenzură, iar astfel unor noi alegeri legislative.

”Votul va avea loc (marţi), pentru că este un acord bun şi singurul acord”, a dat asigurări duminică ministrul Brexitului Stephen Barclay, la BBC, subliniind că o eventuală redeschidere a negocierilor cu UE nu este lipsită de riscuri. ”Francezii, spaniolii şi alţii reclamă (şi ei) mai mult”, a avertizat el.

Anticipând un vot cel puţin complicat, Theresa May a avertizat cu privire la consecinţele pe care ar putea să le aibă o respingere a tratatului. ”Asta ar însemna”, a declarat ea pentru Mail on Sunday, "o gravă incertitudine pentru ţară şi un risc real de a nu avea Brexit sau de a părăsi Uniunea Europeană fără acord”.

Această rîmânere în club, evocată de conducătoare, ar putea să conducă la un nou referendum pe tema UE - o ipoteză exclusă în acest stadiu de Guvern, dar care câştigă teren în regatul Unit şi pe care o respingere a acordului ar putea să o impulsioneze şi mai mult.

PARTIDUL LABURIST, PREGĂTIT SĂ FORMEZE UN GUVERN

Adresându-se mai ales parlamentarilor conservatori pregătiţi să îngroape tratatul, premierul a agitat, de asemenea, ameninţarea unor noi alegeri legislative şi a unei eventuale victorii a lui Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, principala formaţiune din opoziţie.

Laburiştii sunt ”pregătiţi” să formeze un Guvern, a dat asigurări un reprezentant laburist, deputatul Jon Trickett, la Sky News. ”Asta ar putea să se întâmple încă de miercuri dimineaţa, în vederea începerii relansării unor negocieri” cu Bruxellesul, a declarat el.

Britanicii vor studia de altfel cu atenţie hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care a stabilit că Regatul Unit poate să renunţe să mai plece din UE.

Curtea, cu sediul la Luxemburg, a fost sesizată de către justiţia scoţiană, care o întreba dacă regatul are dreptul să-şi revoce în mod unilateral iniţiativa retregerii din UE.

Săptămâna trecută, avocatul general a propus - într-un aviz care nu angajează Curtea - să răspundă în mod pozitiv.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.