Pompieri şi soldaţi caută supravieţuitori, marţi, în rămăşiţele mallului din Kremenciuk, centrul Ucrainei, după atacul cu rachete ruseşti care a dus la moartea a cel puţin 16 persoane şi care a fost condamnat de Naţiunile Unite şi de Occident, potrivit Reuters.
Membri ai familiilor celor daţi dispăruţi aşteaptă la un hotel aflat peste drum, unde salvatorii au stabilit o bază după atacul de luni asupra unui mall din Kremenciuk, la sud-est de Kiev.
Peste 1.000 de persoane se aflau înăuntru când două rachete ruseşti au lovit mallul, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Cel puţin 16 oameni au fost ucişi şi 59 răniţi, au transmis serviciile de urgenţă din Ucraina.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Liderii G7, aflaţi la un summit în Germania, au declarat că atacul este "abominabil".
"Preşedintele rus Putin şi cei responsabili vor da socoteală", au afirmat aceştia într-o declaraţie comună postată pe Twitter de purtătorul de cuvânt al Guvernului german.
Zelenski a afirmat, în mesajul său video de luni seară, că "nu a fost o lovitură accidentală, ci este un atact rusesc calculat, exact la acest centru comercial".
El a spus că bilanţul morţilor ar putea să crească. Peste 40 de persoane au fost date dispărute, a transmis biroul procurorului general.
O supravieţuitoare care primeşte îngrijiri la spitalul public din Kremenciuk, Ludmila Mykhailets (43 de ani), afirmă că făcea cumpărături împreună cu soţul său când explozia a aruncat-o în aer.
"Am zburat cu capul înainte şi aşchii mi-au lovit corpul. Totul se prăbuşea", a spus ea.
"A fost un iad", a adăugat soţul ei, Mikola (45 de ani), căruia îi curge sânge printr-un bandat înfăşurat în jurul capului.
Rusia nu a comentat încă atacul, dar adjunctul ambasadorului la Naţiunile Unite, Dmitry Polyanskiy, a acuzat Ucraina să foloseşte incidentul pentru a câştiga simpatie, înainte de summit-ul NATO din 28-30 iunie.
"Ar trebui aşteptat să vedem ce spune Ministerul nostru al Apărării, dar sunt prea multe discrepanţe deja", a scris Polyanskiy, pe Twitter.
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni marţi, la cererea Ucrainei, în urma atacului. Purtătorul de cuvânt al ONU Stephane Dujarric a declarat că atacul cu rachete este "deplorabil".

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.