Rusia va riposta dacă Uniunea Europeană va decide să suspende vizele ruşilor ca răspuns la ofensiva Moscovei în Ucraina, a avertizat, marţi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ştim că există puncte de vedere diferite între europeni, le vom urmări îndeaproape. Aceasta este o decizie foarte serioasă care ar putea fi luată împotriva cetăţenilor noştri şi o astfel de decizie nu poate rămâne fără răspuns”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

”Pentru a răspunde, va trebui să ne asigurăm că ne servim cel mai bine interesele şi protejăm interesele cetăţenilor noştri. Nu ştim încă ce măsuri” vor lua europenii, a adăugat el.

El a mai precizat că ”Bruxelles, precum capitalele europene, dă dovadă de o totală lipsă de judecată”, iar ”această iraţionalitate, care se limitează la nebunie, permite să fie dezbătute astfel de măsuri (referitoare la vize)”, a continuat Peksov.

Acest avertisment vine în condiţiile în care unele ţări vor să interzică intrarea turiştilor ruşi în Europa, în timp ce altele preferă o măsură mai simbolică, precum suspendarea unui acord care prevedea facilităţi pentru eliberarea vizelor anumitor categorii de ruşi.

Această dezbatere va fi în centrul discuţiilor dintre miniştrii de Externe ai ţărilor membre UE care se întâlnesc marţi şi miercuri la Praga.

Ţările europene au impus deja mai multe pachete de sancţiuni economice Rusiei, cu scopul de a pedepsi Moscova pentru ofensiva lansată împotriva Ucrainei.

În ceea ce priveşte vizele, o interdicţie totală aplicată ruşilor pare puţin probabilă, în lipsa unui consens în jurul acestei măsuri cerute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

O astfel de interdicţie a vizelor eliberate turiştilor ruşi pentru Spaţiul Schengen, care ar fi o măsură fără precedent, este cerută în special de statele baltice, dar Germania şi Franţa se opun, iar Comisia Europeană nu este în favoarea interdicţiei.

Cele 26 de ţări din Spaţiul Schengen (22 de state UE, plus Norvegia, Islanda, Elveţia şi Liechtenstein) au primit trei milioane de cereri de viză de şedere pe termen scurt în 2021, aplicabile tuturor categoriilor (turism, studii, călătorii de afaceri...). Ruşii au fost cel mai numeros popor care a cerut viză de şedere pe termen scurt, cu 536.000 de cereri.


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.