Resturile unei drone ucrainene distruse au provocat un incendiu la o substaţie electrică din oraşul Kropotkin, care a fost stins rapid, a anunţat luni administraţia regiunii Krasnodar, potrivit Reuters.
„ Informaţiile preliminare indică faptul că nu există victime”, a precizat administraţia pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Amploarea completă a atacului şi pagubele potenţiale încă nu sunt cunoscute.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Mai multe regiuni din sudul şi sud-vestul Rusiei au fost sub alertă de raid aerian timp de câteva ore în timpul nopţii, potrivit informaţiilor publicate pe canalele oficiale regionale Telegram.
Operaţiunile de zbor la mai multe aeroporturi, inclusiv în Saratov şi Volgograd, au fost suspendate pentru câteva ore pentru a se garanta siguranţa aeriană, a declarat autoritatea rusă pentru aviaţie civilă Rosaviatsia.
Kievul afirmă că atacurile sale în Rusia vizează infrastructura esenţială pentru eforturile de război ale Moscovei. Ambele părţi neagă că ar viza civilii în războiul declanşat de Rusia în februarie 2022.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.