Superliga: FC Voluntari - Farul Constanţa, scor 1-2

Superliga: FC Voluntari - Farul Constanţa, scor 1-2

Echipa Farul Constanţa a învins luni, în deplasare, scor 2-1, formaţia FC Voluntari, în etapa a 14-a din Superligă.

Oaspeţii au deschis scorul la Voluntari, în minutul 16, când Luca Pellegrini a trimis o pasă lungă, din apărare, portarul Jurhar, ieşit, a încercat să intervină în afara careului, dar şi-a calculat greşit paşii, iar Alibec a primit mingea şi a scăpat singur spre poartă, înscriind. Al doilea gol al constănţenilor a venit în minutul 24, la şutul lui Ahlinvi, de la 18 metri, şi avantajul luat de echipa lui Sabău părea liniştitor. Însă ilfovenii au arătat că nu vor să renunţe atât de uşor şi Merloi a trimis pe lângă vinclul porţii lui Munteanu, în minutul 35. A urmat ocazia lui Godfrid, din minutul 48, când acesta a trimis în bara transversală, pentru ca golul gazdelor să fie înscris de Cestic, în minutul 66. Ilfovenii au atacat, dar fără să pună în pericol victoria oaspeţilor, şi FC Voluntari – Farul s-a încheiat 1-2. Echipa lui Ioan Sabău se află pe locul 5, cu 23 de puncte, în timp ce Voluntari e a 15-a, cu 8 puncte.

FC VOLUNTARI: Jurhar – Mamic (Schieb 80), Haruţ, Cestic, Dumbrăvanu (Chică-Roşă 37), Şuteu – Merloi (N. Rodrigues 76), Roemeratoe, Onişa (I. Gheorghe 80), Guţea – M. Roman II (Vencu 76). ANTRENOR: Florin Pîrvu

FARUL: R. Munteanu – Bouzamoucha, Dican, L. Pellegrini (N. Popescu 65) – Vînă (H. Traore 89), Njike (Gustavo Marins 46), Ahlinvi, C. Ganea – N. Grigoryan (Ţicu 65), Alibec (R. Tănasă 65), Radaslavescu. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

Cartonaşe galbene: Şuteu 90+1

Arbitri: George Roman - Imre Bucsi, Adrian Ghinguleac

Arbitri VAR: Iulian Dima - Valentin Porumbel

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră