Cinci ruşi înrolaţi să lupte în Ucraina, în cadrul mobilizării ordonate de către preşedintele rus Vladimir Putin în septembrie, au murit după ce au intrat în armată, anunţă joi autorităţile ruse, după o serie de anunţuri asemănătoare care s-au multiplicat în ultimele zile, însă oficialii ruşi nu precizează nici cauza acestor morţi şi nici locul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Serviciul de presă al regiunii Celiabinsk, citat de agenţia oficială rusă de presă Tass, a confirmat decesul al cinci persoane originare din acest teritoriu sărac şi industrial situat în Siberia de Vest.

”Vom acorda tot ajutorul necesar familiei şi rudelor militarilor noştri căzuţi”, anunţă serviciul de presă, care se angajează să plătească un milion de ruble (16.000 de euro) pentru fiecare mort.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”OVERDOZĂ”

Un deputat rus, Maxim Ivanov, a declarat miercuri că un mobilizat originar din regiunea Celiabinsk a murit din cauza unei ”overdoze” de droguri în timpul formării de luptă.

Presa rusă şi oficiali locali au anunţat în mai multe rânduri, după anunţarea mobilizării militare în Rusia, la 21 septembrie, decese în rândul persoanelor mobilizate, în principal în Ural şi Siberia.

Deputatul Maxim Ivanov anunţa la 3 octombrie că trei miobilizaţi au murit într-o bază militară din regiunea Sverdlovsk.

Potrivit deputatului, unul dintre mobilizaţi a murit în urma unei crize cardiace, altul s-a sinucis, iar al treilea a murit din cauza unei ciroze cauzate de consumul de alcool, după ce a fost trimis înapoi acasă.

Kremlinul a recunoscut ”greşeli” în cadrul acestei mobilizări militare, şi anume cazuri de mobilizare a unor persoane bolnave sau prea bătrâne pentru a activa în armata rusă.

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu anunţa săptămâna trecută că peste 200.000 de persoane au fost mobilizate în două săptămâni de zile pentru a fi trimise la luptă în Ucraina, unde armata rusă a suferit înfrângeri importante în recente contra-ofensive ucrainene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.