Rusia a impus, joi, dizolvarea sistemului de monitorizare a sancţiunilor ONU împotriva Coreei de Nord şi a programului său nuclear, o măsură denunţată de Statele Unite şi aliaţii săi care acuză o protecţie reciprocă pe care şi-o acordă cele două ţări, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ceea ce Rusia a făcut astăzi în mod cinic subminează pacea şi securitatea în lume, totul pentru a promova un troc ilegal pecetluit de Moscova" cu Phenianul, în special în materie de armament, a reacţionat Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.

La rândul său, într-un comunicat transmis de Ministerul sud-coreean de Externe, Seulul a calificat veto-ul Rusiei drept o "decizie iresponsabilă".

Din 2006, Coreea de Nord face obiectul sancţiunilor Consiliului de Securitate al ONU legate de programul său nuclear, sancţiuni care au fost înăsprite de mai multe ori, în 2016 şi 2017. Însă, începând din 2019, Rusia şi China au cerut ca aceste sancţiuni, care nu au o dată de încheiere, să fie atenuate, invocând în special situaţia umanitară a populaţiei nord-coreene.

CE SPUNE CHINA

Nereuşind să convingă cu acest argument, ruşii au luat în vizor comitetul de experţi însărcinat cu monitorizarea aplicării acestor măsuri, comitet care întocmeşte rapoarte. În pofida mai multor amânări ale votului, pentru a permite negocieri, Rusia a opus joi veto unui proiect de rezoluţie care prelungea cu un an mandatul comitetului. Textul a primit 13 voturi pentru, China abţinându-se.

Ambasadorul rus Vassili Nebenzia a justificat veto-ul prin faptul că, în condiţiile actuale, comisia nu mai este necesară, concentrându-se pe "chestiuni irelevante, care nu sunt proporţionale cu problemele cu care se confruntă peninsula". În schimb, el a propus Consiliului să reevalueze regimul de sancţiuni. "Dacă ar exista un acord pentru o reînnoire anuală a sancţiunilor, mandatul comitetului de experţi ar avea sens", a explicat el. Propunerea este susţinută de China.

CE AU CONSTATAT RAPORTORII

În ultimul său raport de 600 de pagini, publicat la începutul lunii martie, comitetul de experţi a subliniat că Phenianul continuă să "încalce sancţiunile Consiliului de Securitate", în special prin dezvoltarea programului său nuclear, lansarea de rachete balistice, încălcarea sancţiunilor maritime şi a limitelor de import de petrol.

De asemenea, comitetul susţine că a început să investigheze "rapoarte" privind un export de "arme şi muniţii convenţionale" pe care l-ar face Coreea de Nord, încălcând sancţiunile, în special către Rusia.

"Acest veto nu este un semn al îngrijorării în legătură cu populaţia nord-coreeană sau cu eficacitatea sancţiunilor. Este vorba despre faptul că Rusiei i se dă libertatea de a încălca sancţiunile în căutarea de arme pe care să le folosească împotriva Ucrainei", a denunţat ambasadorul britanic la ONU, Barbara Woodward.

Acest veto "este, de fapt, o recunoaştere a vinovăţiei. Moscova nu mai ascunde cooperarea sa militară cu Coreea de Nord (...) şi utilizarea armelor nord-coreene în războiul împotriva Ucrainei", a comentat pe X ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba.

"Nu poate exista nicio justificare pentru dispariţia gardienilor regimului de sancţiuni", a deplâns joi ambasadorul sud-coreean Joonkook Hwang. "Este ca şi cum ai distruge camerele de supraveghere pentru a nu fi prins în flagrant delict", a comentat diplomatul.

În august anul trecut, în semn de susţinere pentru Bamako, Rusia a blocat o altă rezoluţie, care ar fi prelungit mandatul experţilor care formulaseră concluzii acuzatoare la adresa juntei din Mali şi a "partenerilor săi de securitate străini".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.