Reza Pahlavi, stropit cu un lichid roşu, la Berlin, după o conferinţă de presă în care a criticat armistiţiul SUA cu Iranul şi le-a cerut europenilor să facă mai mult în susţinerea luptei poporului iranian în favoarea democraţiei

Reza Pahlavi, stropit cu un lichid roşu, la Berlin, după o conferinţă de presă în care a criticat armistiţiul SUA cu Iranul şi le-a cerut europenilor să facă mai mult în susţinerea luptei poporului iranian în favoarea democraţiei

Prinţul moştenitor iranian Reza Pahlavi, care trăieşte în exil în Statele Unite, a fost stropit joi cu un lichid roşu în timp ce pleca dintr-o clădire în care a susţinut o conferinţă de presă la Berlin, relatează The Associated Press.

El le-a făcut cu mâna unor susţinători, după care a intrat într-o maşină care a plecat în trombă.

Presupusul atacator a fost arestat imediat de poliţia germană.

Pahlavi trăieşte în exil de aproape 50 de ani.

Tatăl său, şahul Iranului Mohammad Reza Pahlavi, era atât de urât încât milioane de iranieni au ieşit în stradă în 1979 şi l-au obligat să plece de la putere.

Reza Pahlavi încearcă să se poziţioneze drept un actor în viitorul Iranului.

El a criticat armistiţiul dintre Statele Unite şi Iran la această conferinţă de presă.

Un acord presupune o schimbare a comportamentului Guvernului iranian ”şi veţi avea de-a face cu oameni care, brusc, au devenit pragmatici”, a argumentat el joi.

”Eu nu cred că se va întâmpla aşa ceva”, a declarat el.

”Nu spun că nu trebuie să se dea o şansă doiplomaţiei, dar ced că diplomaţiei i s-au dat deja suficiente şanse”, a apreciat el.

Pahlavi încearcă să revină la putere în cazul în care teocraţia şiită cade şi susţine intervenţia militară a Statelor Unite şi Israelului împotriva Iranului.

El le-a cerut europenilor, la Berlin, să facă mai mult în susţinerea luptei poporului iranian în favoarea democraţiei.

El a declarat că 19 deţinuţi politici au fost executaţi de către autorităţile iraniene în ultimele două săptămâni şi că alte 20 de persoane au fost condamnate la moarte.

”Va face ceva lumea liberă sau va asista la masacru în tăcere?”, a tunal el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră