2023 este anul în care s-au înregistrat temperaturi globale fără precedent, dar şi cifre neatinse până acum în ceea ce priveşte migraţia persoanelor, timp în care omul a dovedit că poate deveni tot mai rapid şi mai rezistent - au fost doborâte două recorduri la maraton, relatează AFP, care a realizat o retrospectivă a 10 recorduri ce au marcat acest an ajuns în ultima săptămână.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

114 MILIOANE DE PERSOANE STRĂMUTATE

Conflictele din Ucraina, Sudan, Myanmar, Republica Democrată Congo, criza umanitară din Afganistan, dezastrele din Somalia: niciodată până acum numărul persoanelor strămutate în lume nu a fost atât de mare, un bilanţ de 114 milioane de persoane fiind anunţat la sfârşitul lunii septembrie de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR).

De atunci, războiul dintre Israel şi Hamas, după atacul fără precedent din 7 octombrie, a provocat 1,9 milioane de noi strămutaţi în Gaza, potrivit ONU.

TEMPERATURA GLOBALĂ A ATINS UN MAXIM

Temperatura medie la suprafaţa globului a atins cote record în primele 11 luni ale anului, potrivit observatorului european Copernicus: din ianuarie până în noiembrie, mercurul a fost în medie cu 1,46 grade Celsius mai mare decât în perioada 1850-1900. Ca urmare, 2023 va fi cel mai cald an înregistrat vreodată în ceea ce priveşte media anuală.

CERERE DE CĂRBUNE FĂRĂ PRECEDENT

Cererea de cărbune nu a fost niciodată atât de mare la nivel mondial, depăşind 8,5 miliarde de tone, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), fiind alimentată de consumul centralelor electrice din India şi China.

După acest vârf, consumul global de cărbune va scădea, prevede AIE, datorită creşterii ponderii energiilor regenerabile şi a reducerii apetitului chinezilor.

Cărbunele este responsabil pentru 40% din emisiile globale de CO2 provenite din sectoarele energetic şi industrial.

CEA MAI POPULATĂ ŢARĂ

India a detronat China şi este cea mai populată ţară din lume, cu peste 1,425 miliarde de locuitori, potrivit ONU.

Populaţia Chinei a atins un vârf de 1,426 miliarde de locuitori în 2022 şi de atunci a început să scadă, în timp ce populaţia Indiei continuă să crească, potrivit Departamentului pentru Afaceri Economice şi Sociale al ONU.

RATA DOBÂNZII ÎN EUROPA, LA UN NIVEL FĂRĂ PRECEDENT

Pentru a pune botniţă inflaţiei, Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat ratele sale cheie de zece ori la rând, ducând rata de referinţă la un maxim istoric de 4% în septembrie, ceea ce a afectat consumul, investiţiile, piaţa imobiliară şi, în cele din urmă, creşterea în zona euro.

AURUL, MAI MULT CA NICIODATĂ UN REFUGIU SIGUR

Preţul aurului a atins cel mai ridicat nivel din istorie la începutul lunii decembrie, depăşind 2.100 de dolari pe uncie, jucându-şi din plin rolul de refugiu în faţa perspectivei de scădere a ratelor dobânzilor din SUA şi în faţa instabilităţii geopolitice provocate de războiul dintre Israel şi Hamas.

AMENEDĂ URIAŞĂ PENTRU FACEBOOK

Compania-mamă a reţelei sociale Facebook, grupul american Meta, a fost amendată în luna mai cu suma record de 1,2 miliarde de euro de către autoritatea de reglementare irlandeză, care acţionează în numele UE, pentru încălcarea normelor europene de protecţie a datelor cu caracter personal, celebrul GDPR care, intrat în vigoare în 2018, a devenit o referinţă mondială în domeniu.

DUBLU RECORD LA MARATON

Recordul mondial la maraton a fost doborât de două ori în acest an: la masculin de un kenyan aproape necunoscut, de 24 de ani, Kelvin Kiptum (2:00:35), iar la feminin de o etiopiancă de 27 de ani, practic începătoare, Tigst Assefa (2:11:53).

FREDDIE, ÎN CONTINUARE ÎN TOP

O licitaţie pentru 1.400 de obiecte care au aparţinut legendarului cântăreţ rock Freddie Mercury a ajuns în septembrie la 40 de milioane de lire sterline (46,5 milioane de euro), un record pentru acest tip de colecţie.

Pianul cu coadă la care a compus toate hiturile sale, începând cu "Bohemian Rhapsody", a fost vândut cu 2 milioane de euro.

CEL MAI BĂTRÂN CÂINE DIN LUME

Distins în februarie de Guinness World Records ca fiind cel mai bătrân câine din lume, Bobi a murit la 31 de ani, în octombrie, după o existenţă liniştită într-un sat din centrul Portugaliei.  Acest Rafeiro, o rasă de câine a cărei speranţă normală de viaţă nu depăşeşte 14 ani, trăia înconjurat de pisici. Poate că acesta este secretul longevităţii sale, notează, cu umor, AFP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.