Regele Charles a purtat o cravată cu steagul Greciei, la doar câteva zile după ce prim-ministrul britanic Rishi Sunak a anulat o întâlnire cu omologul său grec în contextul disputei diplomatice cu privire la Sculpturile Partenonului, cunoscute şi sub numele de Marmurele Elgin, nogtează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Regele a purtat cravata în timp ce s-a întâlnit vineri cu liderii mondiali – inclusiv Sunak – la discuţiile COP28 despre climă din Dubai.

O sursă de la Palatul Buckingham a declarat pentru CNN că cravata este pur şi simplu una din colecţia actuală a regelui şi a avut şi alte apariţii recente purtând-o.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis urma să se întâlnească marţi cu Sunak la Londra. Cu toate acestea, întâlnirea a fost anulată brusc de Downing Street, după ce Mitsotakis a făcut comentarii în timpul unui interviu televizat despre statutul Sculpturilor Parthenon, care sunt în prezent găzduite la British Museum din Londra.

Duminică, Mitsotakis a declarat pentru BBC într-un interviu că sculpturile au fost „în esenţă, furate” şi că guvernul său va continua să facă lobby pentru un acord şi să facă eforturi pentru un „parteneriat” cu Regatul Unit.

Grecia a cerut în repetate rânduri restituirea sculpturilor, pe care diplomatul britanic Lordul Elgin le-a scos din templul Partenon din Atena la începutul secolului al XIX-lea, când era ambasador în Imperiul Otoman.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.