Guvernul britanic a anunţat joi deschiderea unei anchete publice cu privire la moartea lui Dawn Sturgess, o victimă colaterală a otrăvirii cu noviciok a fostului dublu agent Serghei Skripal, în 2018, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dawn Sturgess, mama a trei copii, a murit la 8 iulie 2018, la vârsta de 44 de ani, după ce a folosit ceea ce credea că este un parfum, dar care era de fapt noviciok, un agent neurotoxic, dintr-un flacon pe care l-a găsit partenerul său.

Ţinta otrăvirii, fostul dublu agent Serghei Skripal, a fost găsit împreună cu fiica sa, Iulia, inconştienţi amândoi, pe o bancă, la Salisbury, în sudul Angliei, şi au fost spitalizaţi în stare gravă.

Ei au supravieţuit şi trăiesc în prezent ascunşi, sub protecţie.

”Punem pe picioare o anchetă pentru a face astfel încât toate probele pertinente să fie luate în considerare, cu speranţa ca familia lui Dawn Sturgess să poată să obţină răspunsurile de care are nevoie şi pe care le mertă”, anunţă într-un comunicat ministrul britanic de Interne Priti Patel.

Ancheta urmează să fie prezidată de către baroana Heather Hallett, o membră a Camerei Lorzilor, Camera superioară a Parlamentului britanic.

Dosarul a condus la expulzări reciproce de diplomaţi - fără precedent de la sfârşitul Războiului Rece - între Rusia şi Occident.

În pofida concluziilor Londrei în acest sens, Moscova a dezminţit mereu orice implicare în dosarul Skripal.

În plan penal, trei agenţi din cadrul serviciilor ruse de informaţiiau fost inculpaţi de către justiţia britanică şi sunt vizaţi de mandate de arestare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.