Preşedintele rus, Vladimir Putin, susţine că ISIS a luat 700 de ostatici în zona din Siria controlată de forţele susţinute de USA şi că gruparea teroristă a executat pe unii dintre ei şi a promis că urmează restul, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vorbind în oraşul rus Soci, Putin a declarat că printre ostatici se numără şi câţiva cetăţeni americani şi europeni, adăugând că Statul Islamic îşi extinde controlul în teritoriu pe partea stângă a râului Eufrat, controlată de SUA şi de forţele susţinute de americani. Putin nu a specificat care sunt cererile teroriştilor.

„Ne-au transmis ultimatumuri şi cereri specifice şi au avertizat că, dacă aceste ultimatumuri nu sunt respectate, vor executa câte zece persoane pe zi”, a declarat Putin.

Agenţia TASS a informat miercuri că militanţii ISIS au luat în jur de 700 de ostatici în provincia Deir-al Zor din Siria după ce au atacat o tabără de refugiaţi într-o zonă controlată de forţele susţinute de SUA pe 13 octombrie. TASS a precizat că teroriştii au răpit în jur de 130 de familii şi le-au transportat în oraşul Hajin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.